La un an de la privatizare, Chimcomplex Râmnicu Vâlcea demonstrează că industria în judeţul nostru are viitor

La un an de la privatizare, se poate afirma că prezenţa Chimcomplex la Vâlcea a fost o afacere de succes. A fost salvat combinatul Oltchim şi s-au pus bazele Companiei Române de Chimie.

În prezent, la Râmnicu Vâlcea, pestze 1200 de chimişti au un loc de muncă, avem un investitor serios care are planuri mari pentru viitor. Chiar dacă problemele de la CET Govora au fost şi pentru Chimcomplex, conducerea spune că va trece peste acest moment dificil şi este dispusă să investească într-o centrală proprie.

Cu o cifră de afaceri impresionantă, cu un prim loc la exporturi, ca agent economic cu capital românesc sută la sută, Chicomplex asigură astfel un viitor industrial acestui judeţ.

CHIMCOMPLEX S.A. BORZEŞTI este unul din cei mai importanţi fabricanţi de produse chimice din România. Actul de înfiinţare a Combinatului Chimic Borzeşti a fost semnat în anul 1954, iar în anul 1959 au intrat în funcţiune primele obiective: fabrica de oxigen, instalaţiile producătoare de detoxan şi monoclorbenzen, după care în 1960 au fost puse în funcţiune uzina de sodă caustică, cu instalaţiile: electroliza cu diafragmă, clor lichid, acid clorhidric, evaporare-topire împreună cu instalaţiile pentru fabricarea clorurii de var şi a hexacloranului. ​ În anul 1990 Combinatului Chimic s-a separat ca unitate distinctă din Combinatul Petrochimic de pe platforma din Borzeşti, iar în 1991 s-a transformat in societatea comercială pe acţiuni sub denumirea de CHIMCOMPLEX S.A. BORZEŞTI. ​ Anii următori au completat structura principalelor două fluxuri tehnologice: fluxul produselor clorosodice şi derivate şi fluxul produselor organice de sinteză în cadrul căreia s-a evidenţiat linia acetilenă-policlorură de vinil. Gama de produse fabricate s-a dezvoltat continuu, incluzând treptat, si alte produse clorosodice, cloruri anorganice, solvenţi organici, mase plastice, alchilamine produse de sinteză organică, pesticide şi gaze tehnice. În anul 1990 Combinatului Chimic s-a separat ca unitate distinctă din Combinatul Petrochimic de pe platforma din Borzeşti, iar în 1991 s-a transformat in societatea comercială pe acţiuni sub denumirea de CHIMCOMPLEX S.A. BORZEŞTI. ​ Cel mai important eveniment care a marcat evoluţia de după 1990 a societăţii îl constituie semnarea, în ziua de 9 iunie 2003, a contractului de privatizare a societăţii. ​ In 2018, CHIMCOMPLEX SA BORZESTI a achizitionat 5 grupe de active Oltchim, astfel noua entitate devenind cel mai mare combinat chimic din Romania. CHIMCOMPLEX S.A. BORZEŞTI oferă un mediu de lucru sigur şi curat atât pentru angajaţii săi cât şi pentru mediu. Pentru că noi credem că se pot crea afaceri prospere fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a trăi într-un mediu sănătos.

loading...

2 comments

  • Gil Darie

    In aceste timpuri grele, ma bucur ca existati ca si companie de stat si cred ca impreuna cu cei 1200 de specialisti veti produce acele substante dezinfectante ce ne va scapa de pandemia covid 19. Sunt roman si sunt mandru ca si voi sunteti si ati ramas romani. Avem nevoie de voi si cu aceasta ocazie nefericita sper sa deveniti suficient de puternici si necesari incat nimeni sa nu mai doreasca sa va distruga.Va doresc multa sanatate si prosperitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *