La Suteşti au început spovedaniile la domiciliu iar vorluntarii vor aduce lumina de Paşte

„Am discutat cu toţi preoţii din localitate, sunt oameni cu har şi care au înţeles cât de gravă este situaţia. Dar asta nu îi va împiedica pe enoriaşi să aibă un contact cu Dumnezeu. Preoţii au început deja să meargă din casă în casă pentru creştini, pentru oamenii care ţin Postul, pentru cei cu frica lui Dumnezeu”, spune primarul Carmen Lixandru.

Edilul adaugă şi faptul că în Noaptea de Înviere, zeci de voluntari vor aduce lumina sfântă la casele locuitorilor din Suteşti.

„Este o sărbătoare cum nu ne-am fi dorit să fie, dar este o încercare pentru noi oamenii, un test de sus, iar noi trebuie să fim la înălţime. Poate şi de accea, cred eu, am fost provocaţi să avem grijă de cea mai vulnerabilă categorie în  faţa acestui nenoricit de virus. Bunicii noştri şi suferinzii. Pe toţi îi avem în monitorizare, ne-am ocupat să ne lispeasca nimic. Mulţi au copiii afară la muncă şi nu au putut să vină în ţară. Le-am spus acestora să fie fără teamă, părinţilor lor nu le va lipsi nimic”, a mai adăugat Carmen Lixandru.

De altfel în toată localitatea şi în toate cătunele, săptămânăl, edilul a trimis echipe cu alimente şi să se ocupe de reţele medicale ale vârsnicilor.

În Suteşti, periodic, staţiile de autobuz, zonele comerciale, instituţiile publice sunt dezinfectate.

Iar în perioada următoare, primăria are în proiect reabilitarea drumurilor agricole.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *