La Stroeşti, deşi este criza produsă de pandemie, activitatea economică nu a încetat, toate şantierele funcţionează

La Stroeşti, administraţia locala a reuşit să ţină sub controle criza produsă de pandemie, străzile au fost dezinfectate, instituţiile publice – poşta, poliţia, dispensarul medical, staţiile de autobuz. S-au constituit echipe de voluntari care au avut în grijă vârstnicii care nu au aparţinători.
„De altfel aceste echipe de voluntari au fost foarte active în perioada sărbătorilor pascale. Slujbele s-au oficiat fara oameni, acolo unde s-a putut, au fost transmise prin staţii de amplificare. A fost un Paşte liniştit, în izolare din păcate, aşa a fost să fie, dar cu calm şi multă responsabilitate, vom depăşi această nenorocire”, spune primarul Tavi Ciolacu.
Lucările însă nu au stagnat, pentru că, spune primarul, economia trebuie să funcţioneze, dacă motoarele s-ar gripa, ne va paşte o criză economică de proporţii. Acesta salută firmele care au înţeles că trebuie să-şi ţină oamenii în activitate şi să nu-i trimită acasă în şomaj.
Asttfel la 1 mai va fi terminat podul din punctul Chiuosa, pod peste râul Cerna. Iar la Podul de la Măgura, reabilitarea pentru prima faza s-a încheiat. Asta însemnând 35 de metri de gabioane betonate în aval şi amonte, betonare prag de fund, 5 metri şi pereuri pe 25 de metri în aval. În a doua etapă se va continua montarea gabioanele pe o lungime de 65 de metri pe un mal şi 35 pe celălalte, se va consolida pila, unde apa cauzat probleme de eroziune. La finalul lucrărilor podul va fi pus în siguranţă.
În ceea ce priveşte, lucrările de asfaltare pe 4 drumuri (2 în satul Cireşu şi 2 în Obroceşti), a fost desemnat contructorul şi se aşteaptă avizul de mediu, pentru a începe lucrarea.
Urmează să fie finalizat şi terenul sintetic de la şcoala din Stroeşti.
Totodată, până la înălţare, de Ziua Eroilor, primarul Ciolacu spune că cele trei monumente din Stroeşti, Cireşu şi Pojogi vor fi reabilitatea şi la toate va fi montată o cruce înaltă de 1 metru jumătate, din inox.
AP