La Stăneşti o familie a mai rămas în izolare, bătrânii sunt ajutaţi cu medicamente şi alimente

Comuna  vâlceană Stăneşti se numără printre localităţile în care au mai rămas puţini cetăţeni în izolare, fiind vorba doar de o familie care însă nu manifestă vreo problemă medicală.

În shimb, potrivit primarului Ionel Michiu, sunt doi cetăţeni aflaţi în carantină în Drăgăaşni, care au venit din zonele roşii şi nu atrecut deloc pe acasă.

“Avem însă o populaţie îmbătrânită şi aceştia au fost în atenţia noastră. Le-au fost furnizate alimente, cartofi, ulei, zahăr, făină. Astfel încât aceştia să nu fie nevoiţi să facă drumuri în plus spre magazin. În ceea ce priveşte cetăţenii izolaţi, cei care au fost s-au comportat cu multă responsabilitate, am colaborat bine cu poliţia, cu preoţii care au stat de vorbă cu enoriaşii,  cu medicul de familie şi nu am avut niciun caz medical”, spune primarul Michiu.

Primăria a delimitat căile de acces la magazine, a dezinfectat toate drumurile, zonele publice, a distribuit declaraţii în punctele de acces.

în prezent se lucrează la iluminatul public, se montează 350 lămpi pe tot drumul judeţean care traversează comuna, drumul spre mănăstire, şi în Vălureni – Linia Dealului.

“Oamenii care lucrează în alte localităţii fac naveta, am dezinfectat staţiile de autobuz, se lucrează pe tot drumul judeţean la asfaltare iar noi aşteptăm surse de finanţare pentru cei 8,7 km pe care i-am licitat”, mai spune primarul din Stăneşti.

AP

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *