La Scundu, poveștile frumoase se ține în lada de zestre a sufletului

„La noi la Scundu, da, aşa e toamnele sunt foarte frumoase, ienile sunt albe ca îngerii, cu zăpada care se pune cuminte peste streşini, primăverile înviorează cerul iar verile aduc liniştea serilor. Dar cele mai frumoase sunt pădurile”, spune localnicii, din comuna cu cele mai multe izvoare din Vâlceai.

Aşa e, în trecătoarea noastră, cum am numit mereu Scundu, acolo, unde pistolarii haiduci făceau legea de la Olt până la Pesceana, pădurile au marcat întotdeauna desinenţa unei localităţi spânzurată pe dealurile de mijloc ale Vâlcii, unde casele sunt vârfuri de valuri de pământ şi unde stejarii vorbesc cu poezie şi cu bibliile în mână despre paradisul descălecat aici, pe culmea Scundului.

Dacă este să alegem vreodată zona Vâlcii unde linistea vecerniei, mirosul de crin imperial, galopul calului din poveste, la Scundu s-ar putea decide cea mai frumoasă staţiune de deal şi de pădure. Unde oamenii ştiu să spună fiecare câte o poveste, toţi au primit în dar o ie de la moşi, un cufăr de zestre, un borangic, un ştergar care împlineşte peste o acum suta de ani….

Am privit un cal care păştea la margine de sat. A rotit aşa capul, m-a privit şi apoi a arătat spre pădure. Dacă aş fi fost pictor probabil că primul tablou l-aş fi creionat sub moşdreni şi paltini. Dacă aş fi fost poet, catrenul Scundului l-aş fi scris sub stejari. Nu sunt decât un biet documentarist care vă invită luni să petrem la Scundu.

Pentru că da, Oltenia are aici gemenele ei. Este Oltenia aceea frumoasă, răcoritoare, veselă, cu multă artă şi mult bun gust. O petrecere la Scundu este un nucleu al vremurilor de atunci aduse peste prezent.

Iar viitorul la Scundu bate la uşă, vine fie dinspre Pesceana, fie dinspre Orleşti. Cine simte cum arde pădurea în culorile toamnei de la Scundu, nu mai pleacă de aici. Sau poate încerca, numai că inima lui deja a rămas cu rădăcini la Scundu.