La rece: În cel mai sărac judeţ al Olteniei, dreapta a pierdut lamentabil alegerile din Vina ei!

Harta judeţului Vâlcea este plină de roşu instituţional, PSD obţine un scor record la judeţ, cel mai mare de la FSN până acum. Cine priveşte din afara, ar spune că aici este multă prostie şi că vâlcenii nu ştiu să voteze. Nu e aşa, privind în detaliu, vâlcenii ştiu să voteze sau să refuze să voteze.

Pornim cu Dreapta analiza noastră la rece şi fără a menaja pe cineva.

PNL Vâlcea este condus de Cristian Buican, un lider politc abil, inteligent, perpsicace, dar lipsit total de charismă, care nu place, este ţâfnos, orgolios, le ştie pe toate şi conduce dictatorial partidul. Nu este un baron dar este produsul acestui judeţ. Buican a câştigat toate luptele interne sau externe la vot pe listă, pentru că nu ştie să se facă plăcut deşi, aşa cum am precizat posedă inteligenţă dar este extrem umoral.

Buican nu ar fi vrut să intre în această competiţie, toată lumea ştia asta, dar probabil că a fost constrâns să fac acest pas. A mizat foarte mult pe votul din teritoriu dar primarii ştiu să fie diplomaţi şi să nu pună toate ouălele în acelaşi coş, ştiind că lupta este una dificilă, cu rezultat incert.

Buican nu a ştiut să-şi prezinte realizările proprii deşi nu sunt puţine, a practicat un război de gherilă de facebook o bună perioadă împotriva PSD care însă nu a dat mari rezultate. În acest moment, Cristian Buican are o poziţie şubredă în partid, mai ales dacă dăm crezare zvonurilor care prezintă un nucleu în formare la organizaţie municipală.

Unde lucrurile stau la fel de prost, deşi liberalii se împăunează cu o reuşită la nivel de partid care obţine un număr de 9 consilieri.

Absenteismul la vot este o certitudine, În Râmnic au votat doar 35% şi asta arată că dreapta nu a oferit nimic interesant de votat.

Un tehnocrat de pe vremea PSD-ului, care vine din finanţe şi care vremelnic a fost angajat de Vâlcov în cabinetul Dăncilă, este scos de la naftalină acum un an, de unul dintre “jurnaliştii” cu cel mai îndoielnic mod de a face presă, se zvoneşte că s-a bacalaureat pe la vreo 30 de ani şi lansat pe piaţă printr-o retorică anti-Gutău. Acesta reuşeşte în timp record să capitalizeze toate frustrările sociale de pe Facebook şi crede că va avea o victorie decisivă, doar bazată pe acest canal de furie şi angoasă. S-a încercat un fenomen paradigmatic Gutău-Dragnea, numai că Gutău nu era un personaj care să arunce ţara în aer prin legile justiţiei, ci doar un banal edil de provincie, cu un trecut nu tocmai curat. Candidatul PNL a beneficat de o întreagă garnitură de site-.uri şi troli care au declanşat o uriaşă cavalcadă de injurii şi agrseiuni. Lipsind exact esenţialul. Tu ce oferi? Cine eşti tu, Virgil Pâirvulescu. Acest aspect a declanşat un uriaş absenteism la vot, care a asigurat continuitatea edilului în funcţie.

USR – PLUS a pierdut startut retoricii anti-Gutău, furat fiind de cei de mai sus şi a plecat la drum cu garnitură de copii naivi. Au intrat în această cursă electorală mizând pe capitalizarea nehotărâţilor. Andrei Gheorghiu, chiar dacă imi este prieten, este necopt politic şi nu are anvergura unui partid cu asemenea aşteptări. Din păcate nu a reuşit să-şi convingă propriul partid să vină la urne, intrând într-o capcană mlăştinoasă, sub asediul PNL care a mers foarte mult pe speculaţia că “cine nu votează PNL, dă vot lui Gutău”. USR la Vâlcea a fost diletant în politică şi dacă nu reuşeşte să se contruiască, să le spună oamenilor un mesaj, membrii USR să nu mai facă politică, doar în timpul liber, ca un hobby, da, atunci, progresiştii vor avea un eşec consistent la parlamentare.

Drepta la Vâlcea este astfel o materie vâscoasă, neagră la vedere şi care provoacă anxietate. În zona de dreapta lipsesc liderii şi mesajele solare, calde, inovatoare care sa atraga entuziasmul. Acei indivizi europenişti, cu ţinută, care să atragă, să magnetizeze să construiască.

Electoratul de peste 65% care a stat acasă a refuzat doar ura şi iacobinismul, clipurile teatrale ale lui Pirvulescu filmate cu actori în Zăvoi, mesajele date de pe număr de 4 cifre şi delirul unui jurnalist cu trei cărţi citite. Precum acelaşi electorat a refuzat şi naivitatea, stângâciile unui tânăr complet aerian în politică, frumos ca suflet dar nepregătit pentru a intra în arenă.

Asta a oferit dreapta în confruntarea cu Mircia Gutău şi PSD-ul lui Constantin Rădulescu.

Mircia Gutău nu este un om de nebătut. Mai ales că a format un partid hârtie, un PFA, acest PER, un partid de om, nu unul de concept care nici măcar nu a fost votat la Râmnicu Vâlcea de simpatizanţii lui Gutău. Mircia Gutău nu a reuşit performanţe economice în Râmnicu Vâlcea, oferind cel mai redus nivel de trai cauzat de cel mai mic salariu în Oltenia. Mircia Gutău a câştigat alegerile doar pentru simplul fapt că s-a luptat cu Virgil Pirvulescu şi cu Andrei Gheorghiu, doi diletanţi în politică şi în campania electorală. Orice individ cu substanţă, care să vină dintr-un mediu privat de forţă, care să aibă un trecut curat, onest şi care să dea măcar aparenţa unui intelectual câştiga la Râmnicu Vâlcea alegerile la scor, dublu faţă de cele 16.000 ale lui Gutău..

Atipic este însă succesul lui Rădulescu. Nu PSD a câştigat alegerile la Vâlcea. PSD este acelaşi partid greoi, nefrecventabil şi de nevotat. Dacă Ciolacu ar fi venit la Vâlcea, Rădulescu ar fi pierdut puncte. Rădulescu,este un tânăr, necorupt însă şi nebaronizat care a mers pe o campanie fără atacuri la persoană în care şi-a prezenta realizările. El a tras ghiuleaua de picior a PSD-ului. Nu ştiu dacă e cazul să spun asta, dar de câteva ori Rădulescu a dat să se înţeleagă că nu se simt confortabil în acest partid cu asemenea tipologii la nivel naţional dar că nu are încotro. Are şi el destule tare, un relativ cult al personalităţii, îi cam plac odele şi cântările, şi să i se cânte unori în strună. Chestii la care trebuie să renunţe, pentru că sunt dizgraţioase.

Ce urmează? Pentru PSD şi Rădulescu cei 4 ani în care deţin majoritatea la CJ Vâlcea sunt ani care pot duce în 2024 la continuarea de mandat sau la o înfrângere zdrobitoare. Depinde ce vor face cu acest judeţ. Rădulescu este obligat să aducă investiţii şi investitori privaţi în acest judeţ. Trebuie să fie un liberal autentic şi nu un pesedist. Altfel va pieri măturat peste 4 ani.

Iar dreapta? . Dreapta trebuie să se apuce să caute acel miraculos candidat care să ofere alternativa. USR şi PNL trebuie să se apropie şi să caute soluţii de a scoate Râmnicul la lumină şi pe ei chiar. Dacă însă nu -şi vor calma centura de scandalagii nu va exista linişte şi echilibru.

În 2024 dacă vor veni pe piaţă., la Râmnicu Vâlcea, cu un personaj din mediul de afaceri, tânăr, dezinvolt, bun vorbitor, convingător, fără teatralisme, un bruxellist, vor scoate oamenii la vot.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *