La Râmnicu Vâlcea funcţionează un Laborator Secret: Fabrica de Artă a Teatrului Ariel

De mai bine de 30 de ani, la Râmnicu Vâlcea, discret atunci, ascuns prin diferite cotloane, lucra o trupă de teatru. Tangenţial drumurile noastre s-au întâlnit şi am savurat atunci, la Casa Ştiinţei, un Vişniec.

Nişte copii care fac teatru. Se joacă de-a oamenii mari. Dirijaţi de o doamnă. Suna inedit, suna altfel, într-un oraş cuminte, încă destul de cenuşiu, după iernile anilor 80, suna ca o poveste. Aşa a apărut Arielul. De o şoaptă discretă a Râmnicului de anii 90, la un adevărat Teatru, un teatru în care funcţionează o fabrică. O fabrică de artă.

Azi am păşit pentru prima dată la o repetiţie. Întâi calm, apoi timid iar la final fascinat. Pentru că acei îngeri frumoşi pe care îi văd transpuşi pe scenă, serioşi şi gravi, erau azi transpiraţi. O jumătate de oră de muncă. Expuşi mie, aşa cum sunt ei ca oameni. În lumea lor, priveau de undeva din alt spaţiu al fanteziei spre un alt spaţiu, altă dimensiune. Am mers călcând pe un covor invizibil, să nu cumva să strivesc marginile acestei lumi, atât de frumoase. Atât de unice. Dar mi-am întretăiat respiraţia cu teatrul. Am văzut teatrul la el acasă, atunci când pregăteşte penelul, când combină vopselurile de spirit, când aşează şevaletul, când se mâzgâle pe roluri, înainte de a pune în Muzeul Scenei, capodopera.

“O nouă zi de august sau cel mai amuzant sfârşit de lume”. Pentru mine a fost un început de lume. Am pipăit pentru prima dată, umbrele acestor regi ai scenei, acestor creatori de frumos, fierarii Evului Mediu care monetează cabrioletele timpului.

Aşa se numeşte ultima piesă a lui Vlad Popescu. Piesa cu eclipsa. Cu iubirile, “cu dragoste nerostită sau prea posesivă pentru a se exprima, o poveste cu el şi ea, într-o noapte, după ce soarele fuge, un fel de mit al reîntoarcerii, al retrăirii, al anamnezei amorului. O piesă de trăire, de ardere în alb”, spune Vlad.

O piesă care va vedea maturitatea la finele lunii noiembrie. Grig şi Petra, pietonii iubirii din oraşul eclipsei se vor îndrăgosti, vor suferi şi vor căuta prin măruntaiele dragostei, finitul şi înfinitul, momentul de curaj sau de iertăciune. Sau aşa cum a vrut-o Andreea Radu. Andreea şi Vlad sunt cuplul, tandemul, binomul care a reuşit din studenţie să facă minuni.

Actorii dansau pe lângă mine. Iar eu eram vrăjit ca în faţa unei mări pe care parcă o vedeam pentru prima dată. O mare cu multe insule, dar insule care virbrau. Camelia Constantin, Cătălina, Mihaela, Alin, Mădălina sunt o parte din acele Avataruri care ne domesticesc preţ de o oră, undeva, cândva, atunci când vrem să părăsim timpul prezent…

O cameristă, un majordom, un povestitor, Grig şi Petra sunt noua premieră a Teatrului managerita de Gabi Popescu. “Spectacol cu dansuri, mobil, care arde”, spune Popescu. A zecea premieră într-un an jumătate pentru Municipalul vâlcean, un teatru ovaţionat pe atâtea scene ale lumii…

Nu reuşeam să mai plec din această terapie, o terapie minunată pe care cei 12 apostoli ai Municipalului vâlcean mi-au oferit-o azi. Dar acesta este doar începutul. Laboratorul Arielului abia acum începe să prezinte voalul miresei…

Liviu POPESCU

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *