La Pietrari, Primăria intenționează să amenajeze un complex de agrement

Una din comunele care adaugă un plus de frumos Olteniei de sub Munte, comuna care deschide Depresiune de Excelență a Horezului, este Pietrari. O localitate întinsă pe firul Otăsăului, veche vatră de comercianți, pietrărenii au fost oltenii de la munte care secole de-a rândul au umplut cărările sudului țării cu fructe, sare, piatră, var, celebrele caravane din Pietrari au fost până acum 30-40 de ani un lucru obișnuit în localitățile românești.

O localitate care azi se desfășoară pe drumul principal care leagă Vâlcea de Gorj, păstrează din vremurile vechi acele case frumoase, mari, domnești, construite de oameni gospodari care nu voiau să fie mai prejos față de vecinul de pe uliță. Oameni întreprinzători, care, așa cum am mai spus, acolo unde au plecat, s-au făcut cunoscuți prin faptul că le-a plăcut să aibă inițiativă, să nu depindă de alții, ajungând în prezent prosperi oameni de afaceri, fie în Vâlcea, fie în alte colțuri ale României sau Europei.

Vorbim în prezent de o comună elegantă, cu majoritatatea drumurilor reabilitate, unde deja se lucrează la trotuare, la amenajarea urbanistică a centrului, unde școlile sunt moderne, unde există o mică zonă industrială, mica localitatea de sub munte fiind o comunitate prosperă și care are planuri de turism.

Dincolo de faptul că aici există izvoare cu apă sărată, în Pietrari, administrația locală a identificat un teren, unde intenționează să amenajeze un complex de agrement care să includă un ștrand, un parc, spații de alimentație publică.

”De ce să nu avem și noi aici un loc cu care să ne mândrim, un complex turistic, deschis pentru toată lumea, atât din localitate cât și din afară. Trebuie spus, că vara zona este foarte tranzitată, Oltenia de sub Munte treptat a devenit un brand turistic, toți care vin în depresiunea Horezu sau aleg să urce pe munte, trec prin Pietrari. Trebuie să profităm de acest potențial turistic, să știm să-i atragem pe cei care tranzitează zona, să rămână aici. Vedem ce a însemnat pentru marile stațiuni, aceste ștranduri, un plus de ofertă turistică. Suntem o localitate eco, pe aici, am remarcat din ce în mai mulți cicloturiști care la sfîrșit de săptămână vin în drumeție cu bicicletele prin Pietari. Sunt multe astfel de atuu-uri pe care Pietariul le are, dacă amintim de zestrea noastă, de patrimoniul nostru, atunci avem harta completă”, spune primarul Nicolae Moraru.

De altfel, dacă părăsim artera principală a Pietrariului, se remarcă faptul că toate satele componente ale comunei sunt așezate în mijlocul naturii, oferind celui care vine la Pietari, senzația că pătrunde într-o comună parc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *