La Perişani, în Anul Centenarului, s-au celebrat 1.000 de ani de românism…

Este anul Centenarului. O sută de ani din momentul în care România devine una singură, luându-şi înapoi Transilvania. O provincie pe care istoria a dosit-o aproape 1.000 de ani prin diverse colţuri străine. O provincie pe care, după un război ucigător, pornit din mofturi imperiale, am reuşit să o alipim ţării zămislite la mijloc de secol XIX.

Numai că Ţara Românească, provincia latină de la sud de Carpaţi, ar fi putut avea aceeaşi soartă în urmă cu peste 700 de ani dacă nu era Perişaniul. Dacă nu era Posada. Şi dacă nu era vitejia valahilor lui Basarab, care au pus la pământ o uriaşă armată maghiară, condusă de însuşi regele Carol Robert de Anjou.

Şi de atunci s-a ştiut clar că Ţara Românilor, ţara celor care vorbesc aceeaşi limbă de la sud de Carpaţi, avea să dăinuiască, să existe, să se dezvolte sub domnia atâtor voievozi care au reuşit, printr-un miracol, să o păstreze între atâtea imperii vecine, extrem de agresive.

Perişaniul, aşadar, este locul unde se prea poate să fi existat acea Posadă de care a ştiut tot Apusul, locul unde a început cea mai mare dinastie a Basarabilor, neam de domnitori viteji, înţelepţi, care au stabilit ulterior graniţele Valahiei.

La Perişani a existat şi primul drum al Europei Orientale spre Apus. Pe aici au trecut cavalerii cruciaţi, Ţara Loviştei fiind plină de morminte şi cruci malteze. Pe aici a fost drumul comercial care lega Orientul de Apus.

Şi tot la Perişani avem cele mai dramatice lupte din Primul Război, când Regimentul de Dorobanţi Vâlcea a pierit până la unul pentru apărarea României.

Azi, Perişaniul a sărbătorit aproape “Milenarul”, adică 1.000 de ani de românism dincoace de Carpaţi, şi aproape 700 de ani de când Ţara Românească a primit actul oficial de existenţă, prin lupta de la Posada.

O poveste de Vâlcea, în Nordul Montan al Vâlcii, în localitatea care urcă la 1.000 de metri, unde casele ating cerul şi unde iarna începe acum şi se gată abia în început de mai. Unde accentul domol ardelenesc se împleteşte cu iuţimea oltenească, unde râul căutătorilor de aur, Băiaşu, curge lin, tăind timpul în două, în timpul românesc şi timpul istoric.

Suflarea Loviştei a fost prezentă, 2 zile, la Perişani, într-un frumos ceremonial al compoziţiei de păstori, lemnari, fermieri şi pomicultori. Aici, la răscruce de vânturi şi de drumuri, Perişaniul şi-a mai trecut în arhive un an de existenţă.

La poalele Coziei, într-o lume cu cascade, cu munţii dacilor, cu transhumanţa ca arhivă genetică, la Perişani, lumea se gândeşte la o nouă coordonată. Primarul Ion Sandu spune că aici “turismul are toate ingredientele”.

“La Perişani se poate face turism montan, sunt zeci de trasee care străbat Cozia şi Suru, se poate face turism cultural şi de patrimoniu naţional. Urmele cetăţilor, urmele luptelor din Dealul Spinului, turismul de iarnă, suntem incluşi în programul de schi în Carpaţi. Turismul agro, pentru că aici se poate admira viaţa păstorilor. Este o ofertă generoasă, pe care o pune la dispoziţie comuna noastră”, spune primarul Ion Sandu.

La Perişani s-a sărbătorit România. Anticamera României. Pentru că, fără Perişani, nu ştim care ar fi fost sensul istoriei pentru români.

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *