La pas prin Săpânța Sudului, încercând să deslușim misterul pădurilor de cruci din Mitrofani

Comuna Mitrofani este una din bijueteriile ruale ale sudului, o localitate care este strecurată cuminte între dealurile viilor, urcând în trepte spre Izvorașul. O comună unde legendele crucilor de lemn au latura mistică, spiritualitatea românească aici, are un rol uriaș, în poezia timpului.

Ceea ce are însă un caracter inedit la Mitrofani este prezența unor adevărate păduri de cruci de lemn pictate, așezate la marginea cimitirelor, la răspântii de drumuri, la treceri peste ape sau la fântâni, pe lângă care drumețul trece fără însă a căuta cauzalitatea sau sensul montării lor în aceste locuri. Ele atrag negreșit atenția celor ce călătoresc prin Mitrofani pentru prima dată.

Crucea este un simbol dens pentru creștinism. Dar legată atât de intim de ritualul funerar, cum ne este înfățișată azi în satele vâlcene, ea ridică problema unor studii serioase de antropologie culturală. Întreaga Oltenie are această cerință. Vâlcea, însă și cu precădere Mitrofaniul, se pare că oferă un material concludent pe această temă.

Unele sunt așezate la intrarea în cimitire, puse aici după ce se ridică la mormintele defuncților monumentele funerare definitive, după standardele actuale din marmură, de regulă după cele 40 de zile care amintesc de Înâlțarea lui Isus Hristos la cer, sau ceea ce în mod curent se cunoaște ca fiind parastasul de șase săptămâni. Ele formează un fel de zid virtual între cimitir și comunitate. Nu lasă păcatele celor duși să treacă asupra celor apropiați lor. Dar acest sens mistic pare mai degrabă recent reîmprospătat în mentalul colectiv. În realitate poate să fie vorba despre o raportare mai degrabă mistică la prima cruce (care e de lemn), cu care este condus mortul la groapă. În alte locuri, aceste cruci fie sunt lăsate să putrezească pe mormânt, fie sunt scoase și rezemate de biserică în cazul vechilor cimitire când cărărea între biserică și cimitir, “spațio-temporalitatea” sacră nu este întreruptă, a se vedea cazul bisericilor de lemn

Alte cruci sunt ridicate, tot la parastasul de șase săptămâni (40 de zile), la treceri peste ape, lângă poduri sau punți ca să ușureze trecerea celui mort pe tărâmul celălalt, al eternității. Trecerea inițiatică peste pod sau punte are o semnificație pe cât de arhaică, pe atât de universală și complexă, ca și însușirile primordiale și purificatoare ale apei. În 10 localități din Vâlcea, efectiv la parastasul de 40 de zile se construiește o punte mică în dreptul crucilor peste care se spune că trece sufletul decedatului. Ea nu este folosită de localnici. “Podul, puntea sunt între altele, reprezentări ale curcubeului, miraculoasa legătură între spațiul profan și cel sacru, ne explică Mircea Eliade în Istoria credințelor religioase.

O a treia categorie o reprezintă crucile ridicate la fântăni sau puțuri, pe ciuturi, tot la parastasul de șase săptămâni. În cazul celor din urmă, rudele celui decedat construiesc sau repară o sursă de apă—fântână, puț, izvor — pentru ca, folosindu-se de aceasta, întreaga comunitate să-l pomenească și să se roage pentru iertarea păcatelor celui mort.

În orice caz, toate drumurile din Mitrofani sunt marcate cu aceste păduri de cruci din lemn care au sute de ani vechime și ascund o mistică aparte, care arată legătura indisolubilă a celor rămași cu cei duși, care au definit o particularitate a creștinismului ortodox românesc și care, implicit, au statornicit aici, un spirit unitar care a rezistat aproape 2.000 de ani.

Aceasta este povestea Mitrofaniului, o Săpânță de la sud de Carpați, un spațiu românesc condensat în frumoasa și nobila localitatea aflată între dealurile viilor.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *