La Mihăești, timp de o lună, femeile pot face gratuit testul Papanicolau

Fundațiile Globalworth și Renașterea au lansat Caravana Mobilă de diagnosticare a cancerului de col uterin in luna septembrie, iar începând cu data de 16 noiembrie, aceasta va stationa, pentru 4 saptamani in Mihaesti, judetul Valcea (langa Scoala Buleta) si va oferi Teste Papanicolau in gratuitate.
Pe durata desfășurării caravanei, vor fi luate toate măsurile necesare pentru asigurarea condițiilor de distanțare socială și siguranță sanitară. Persoanele care își doresc să beneficieze de testarea Papanicolau gratuită, cu domiciliul in Mihaesti Valcea sau din localități învecinate, se pot programa la numărul de telefon 0756.713.652, incepand de luni, 15 noiembrie.
Programul de testare gratuita este realizat in parteneriat cu Asociatia Prietenii Spitalului Valcean si cu Primaria comunei Mihaesti.
”M-am implicat direct în această acțiune. Este cea mai întâlnită boală la femei, din păcate, una care răpește vieți. Și una care este descoperită prea târziu. Rog toate doamnele să vină luna asta la Mihăești și să-și facă această investigație. Este pentru sănătate”, spune primarul Constantin Barzăgeanu.
Alaturi de testul pentru depistarea infectiei cu virusul papilloma uman (HPV) si identificarea genotipurilor cu risc inalt cancerigen, testul Papanicolau sau Babes-Papanicolau (PAP) este foarte important in screeningul (preventia) cancerului de col uterin sau cervical. Atunci cand este efectuat regulat, testul identifica precoce celulele anormale de la nivelul colului uterin, inainte ca acestea sa se transforme in celule canceroase. De altfel, de la descoperirea metodei de testare, de catre Dr. George Papanicolau, in anul 1928, si introducerea in practica medicala curenta, cu mai bine de jumatate de secol in urma, utilizarea testului a redus numarul de decese cauzate de cancerul de col uterin, cu peste 75%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *