La Livezi a început construcţia unei Săli de Sport, prin Compania Naţională de Investiţii

„Va fi o sală de sport polivalentă, modernă, cu tribune, cu încălzire. Aceasta se ridică în Pârâienii de Jos, acolo, unde avem un teren de sport sintetic şi unde avem un proiect general de a avea un complex sportiv. Mai avem şi alte planuri acolo dar funcţie de sursele de finanţare le vom anunţa”, spune primarul Ştefan Verdeş.

Investiţia se derulează prin Compania Naţională de Investiţii şi face parte din proiectul pilot al sălilor de sport din mediul rural.

Acesta spune că lucările din localitate continuă, a început reabilitarea drumurilor şi urmează a începe şi lucările la reţeaua de canalizare.

În cea ce priveşte situaţia vârstnicilor în contextul pandemiei de Coronavirus, Verdeş spune că aceştia se află în monitorizare.

„Ne-am adunat toţi salariaţii primăriei şi am făcut un tabel cu toţi oamenii care au peste 65 de ani din comună. Apoi i-am identificat pe cei care au probleme, nu au rude, au afecţiuni, sunt greu deplasabili, locuiesc în zone greu accesibile şi i-am împărţit. Astfel cei care stăm aproape, care avem cunoştinţe printre ei, ne-am asumat că îi vom lua în grijă, le vom face aprovizionarea, reţele de medicamente, orice au nevoie”, a mai spus primarul din Livezi.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *