La Horezu va fi construit un aerodrom în zona Treapt

Marţi, la Horezu, a avut loc o întâlnire extrem de importantă, unde s-au stabilit premisele unei dezvoltări economice durabile a capitalei de vest a judeţului. Întâlnirea a avut ca protagonişti mai mulţi oameni de afaceri din Sibiu şi din Franţa, dar şi reprezentanţi ai autorităţilor locale.

În cadrul acestei întâlniri s-au discutat, cu hărţile pe masă, strategia de dezvoltare a Depresiunii Horezu, baza de recrutare a forţei de muncă, potenţialul economic, calificările în diferite meserii, dar şi un capitol care, potrivit primarului Nicolae Sărdărescu, poate schimba complet polaritatea unui judeţ, aducând Vâlcea în prima linie a plutonului economic al României.

„Ce înţeleg eu aici este atât: partenerii noştri doresc încredere, o colaborare transparentă şi faptul că un lucru promis sau spus trebuie şi făcut. Surpriza plăcută ţine de infrastructură şi are ca bază de lucru exact Destinaţia de Excelenţă în turism, cum au definit-o francezii, Depresiunea Horezu”, spune edilul hurezean.

În concluzie, modalitatea prin care Horezu ar împinge economia înainte este şi o cale de a ajunge în timp rapid în oraşul de la poalele Căpăţânilor. Şi atunci, varianta care s-a discutat la masa rotundă, într-un mod extrem de serios, a fost aerodromul din Horezu.

„În zona Treapt, pe platoul de acolo, potrivit hărţilor noastre, avem toate argumentele de relief să spunem că este posibil. Pot spune că deja s-a dat startul la această temă, în toamnă ne apucăm de documentaţie. Aerodromul este gândit să fie unul cu o pistă pentru avioane uşoare, de mici dimensiuni, care pot aduce 10 – 15 călători. Acesta va fi construit în parteneriat cu Primăria din Horezu”  spune Sărdărescu.

Aerodromul care se va construi la Horezu are în vedere dezvoltarea infrastructurii turistice în acest areal, zona Vârful Romani, Vaideeni, Transalpina, Transcăpăţânii, arealul balnear din judeţ şi, nu în ultimul rând, dezvoltarea industriei în Vâlcea.

Aşadar, dacă lucrurile vor evolua exact pe sistemul alert impus de actuala administraţie a Horezului, nu ne-am mira să asistăm la cel mai mare salt sociologic al acestei aşezări. Pentru că potenţialul capitalei lutului este uriaş şi deci, dacă cineva va şti să lege toate aceste premise de dezvoltare, ar putea realiza un compozit care să aducă oraşul de la poalele Căpăţânilor spre statutul municipal.

Şi nu e puţin ceea ce deja s-a statuat până acum: debutul universitar de stat la Horezu este un pionierat demn de salutat, trei investiţii care s-au anunţat, două deja inaugurate, un parc industrial care creşte anual, turismul şi de la
poale, dar şi cel de la Vârful Romani. Toate acestea înseamnă o dinamică, o circulaţie de capital, crescând atractivitatea Horezului.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *