La Făurești se va construi cel mai modern sistem de irigații din România

Nu doar IT-ul va fi industria de bază a comunei vâlcene Făurești, aici urmând să se implementeze o investiție privată de peste 80 de milioane de euro într-un uriaș centru de date.

O altă investiție de câteva zeci de milioane de euro, tot privată va fi demarată la Făurești. Este vorba de cel mai modern sistem de irigații din România și va fi implementat de una din cele mai mari companii din industria agro-zootehnică din țara noastră.

”E un proiect foarte amplu, pe care numai firmele puternice reușesc să îl implementeze singure. Într-o agricultură modernă este nevoie de predictibilitate, de aceea o fermă care se respectă are nevoie de un sistem de irigație, dar și de desecare eficient care să ofere siguranță culturilor. Trebuie să te poți baza pe o producție previzibilă, că nu va fi calamitată de secetă sau de inundații. Într-o agricultură modernă trebuie să poți anticipa ce obții, atât sau atât. E bine și pentru comuna noastră, pentru județ că va înregistra producții mai mari, de acum încolo”, spune primarul Marius Irimia.

Pentru aplicarea lucrărilor de irigaţii se folosesc instalaţii moderne cu un grad ridicat de automatizare, cu deplasare liniară şi pivot centra. Canalele de alimentare cu apă au dublul rol atât de irigaţii în tipul secetei, cât şi de desecare, în perioadele de ploi extreme.

Primăria e eliberat deja certificatul de urbanism pentru această investiție.

Dar în afara investițiilor private, administrația din Făurești prioritizează și fondurile europene.  Astfel cel mai nou proiect prevede dotarea a 11 clase a școlii gimnaziale cu mobilier și table inteligente, realizarea a două laboratoare moderne, unul de fizica-biologie-chimie și unul de infomatică. Precum și dotarea sălii de sport.

Prin PNRR, Marius Irimia spune că va urmări și reabilitarea căminului cultural, a școlii 1-4 și a grădiniței din satul Milești.

Urmează și programul de digitalizare a primăriei și depunerea unui proiect privind construirea unui parc fotovoltaic care să asigure costurile cu energia electrică a instituțiilor publice.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *