La Congresul Boierilor Faliţi, PNL Vâlcea şi-a ales conducerea de gherilă pentru următorii 8 ani

Într-un judeţ în care sindromul social-democrat e mai pregnant în ADN-ul electoratului decât libera iniţiativă, unde în toate comunele necolectivizate s-a înregistrat cel mai mare recul de mentalitate capitalistă după 1990 şi unde, la ora asta, edilii sunt PSD în majoritate, unde doar spiritul moşnenilor de prin nord mai are influenţă relativă de Ardeal şi de unde studenţii, când vin, aşteaptă să plece cât mai repede, a avut loc congresul conţilor faliţi, adică al PNL Vâlcea.

Într-un partid unde 90% dintre primarii galbeni caută o fereastră de dialog cu preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, unde, aşa cum am spus, Doru Ioniţă, Grigore Crăciunescu, Băzăvani şi alte specimene politice mai fac valuri, unde Victor Stănculescu nu a înţeles nimic din 11 decembrie şi vrea să danseze tot în primul rând, unde Cristian Iliescu consideră partidul un fel de quintă royală, în acest context, liberalii s-au reunit pentru a-şi realege conducerea de supravieţuire şi de gherilă.

O conducerea îngropată, oricum, de Gorghiu şi Blaga, dar şi de incapacitatea lui Cristian Buican de a fi un tip flexibil şi maleabil în stil, pe plan intern, precum şi de impotenţa lui din 2016, când nu a fost în stare să se impună lui Gorghiu în ceea ce priveşte pragmatismul politic local.

PNL Vâlcea, ca toate PNL-urile din România, mai puţin, poate, Alba şi Cluj, este undeva pe fundul prăpastiei, după ce, în urmă cu un an, se afla la un pas de vârf. Precum gândacul care urcă, urcă, urcă şi, când să pună piciorul pe ultima buză a cănii, un vânt din afară îl azvârle, dar, din păcate, nu cu o treaptă mai jos, ci înapoi la start, adică pe fundul paharului. Dacă va mai avea tăria să o ia de la capăt? Nu ştim. Depinde de forţa de regenerare într-o realitate care arată că toţi factorii socio-politici sunt pe invers.

Rezumat: Suntem în Vâlcea, judeţ al Olteniei, fief al PSD, unde electoratul din 2/3 din judeţ este votant de stânga, fie că este rural, fie că este bugetar, fie că nu găseşte un mod de reprezentare în dreapta, fie trăieşte, ca tot vâlceanul, sub media naţională de venit. Să ne înţelegem, Vâlcea se află pe antepenultimul loc la nivel de salarizare, niciodată un om care câştigă salariul minim nu va vota cu PNL, excepţiile sunt prea infime ca să fie luate în calcul. Aşadar, dreapta în Vâlcea, pentru următorii 8 ani, are nevoie de lideri. Clujenii sau cei din Alba votează cu dreapta nu pentru că sunt îndrăgostiţi de Boc sau Hava, ci din convingere socio-economică. Vâlcenii au votat cu dreapta doar atât timp cât au avut lideri  cu charismă pe această parte, fie un Frâncu, fie un Gutău, fiu un Buican la începuturi. Vâlcenii sunt săraci economic, de la minimum până spre mediu. Asta e clar vot de stânga.

Revenind, mă îndoiesc astfel că Buican va reuşi mare lucru. PNL are, în acest moment, doar un singur aliat, unul care se mişcă însă încet şi invizibil în Vâlcea. Progresul economic, autostrada, investiţiile private, multinaţionalele, corporaţiile, autostrăzile… acestea însă se mişcă foarte lent, şi abia, cel mai devreme, peste 8 ani vor apărea primele rezultate în buzunarele minime ale vâlcenilor. Aşadar, până atunci…

Lideri noi şi charismatici pe piaţă? Nu sunt. Sincer, dacă cern 100 de oameni politici din prima linie, nu găsesc unul care să adune măcar zece procente dintr-un foc.

Aşadar, Buican a fost azi reales în congresul conţilor faliţi şi are şansa de a fi preşedintele PNL Vâlcea din era Constantin Rădulescu. Acesta este adevărul. Pentru 8 ani…

Liviu POPESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *