La Berislăvești sunt așteptați să vină investitorii în turism

O comună care are o dinamică axată pe o economie durabilă, primarul Nicolae Popescu spune că agricultura, zootehnia dar și turismul sunt resursele pe care localitatea le pune la dispoziției investitorilor.

”Normal că insistăm pe reabilitarea tramei stradale, pe tot întinsul comunei, așteptăm investitori și putem concesiona terenuri, un buget local se susține cu aceste surse din mediul privat. Avem o demografie stabilă, proiectele noastre se focusează pe utilități si, sperăm că în următoarii 2-3 ani, această rețea să fie una terminată. Din punctul meu de vedere, dispunerea localității noastre în zona de sub Cozia, pe drumul care va lega stațiunea Călimănești de Autostrada Sibiu – Pitești, în limita sudică a Țării Loviștei, pe drumul care urcă la Vârful Cozia. Sunt atâtea aspecte care pot face din localitatea noastră un brand turistic, mai ales că în ultimii ani, avem oameni care au avut curajul și au acceptat provocarea de a realiza complexe turistice. Dar noi vom finaliza sper anul viitor mare parte din drumuri, cel puțin acolo unde avem sate, aglomerașii urbane. Și vom implementa rețeaua de canalizare. Care este așteptată de multă vreme. Anul 2024 va fi așadar un an în care majoritatea utilităților importante va fi realizată”, spune primarul Nicolae Popescu.

Nu doar atât, Nicolae Popescu spune că și micile investiții, realizate din buget local sunt importante pentru această comunitate. Tribunele la terenul de sport, se vor amenaja terenuri noi de sport la școlile din Rădăcinești și din Dângești. Iar la Robaia se va contrui un nou rezervor de apă, necesar în timpul verii.

Se va contrui un pod în zona Brădișor și se așteaptă o decizie prin care drumul de legătură dintre Berislăvești și Perișani să fie preluat în administrarea de Consiliul Județean Vâlcea.

Așadar, apa, canalizare, drumuri sunt principalele teme care fac agenda administrației locale, investiții care au fost aplicate cu succes până în prezent în Berislăvești.

Comuna Berislavești se pretează și la investiții în zona zootehniei și a pomiculturii, relieful este unul cu foarte bun potențial pentru acest tip de economie.

În orice caz planurile administrației Popescu sunt de a dubla în următorii ani veniturile proprii, de crea locuri de muncă, de a reuși atragerea de resursă umană ca populație nouă, din zona clasei de mijloc, mai ales prin revenirea tinerilor din afară și stinularea acestora pentru a face o afacere.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *