Kovesi a fost votată de Consiliul UE pentru șefia Parchetului European

Laura Codruța Kovesi a fost votată de Consiliul UE pentru funcția de procuror-șef european. Kovesi este prima persoană care va ocupa această funcție, nou înființată.

“Candidata noastră a obținut  17 voturi din 22 de voturi exprimate. Este o victorie categorică”, a scris pe Facebook europarlamentarul PNL Siegfried Mureșan. ”Este o victorie imensă pentru România, la care a contribuit decisiv Președintele Klaus Iohannis, alături de liderii și europarlamentarii PNL care au făcut un lobby intens pentru Laura Codruța Kovesi”, a precizat PNL într-un comunicat.

Parlamentul European – cealaltă instituție implicată în numire, o susține pe Kovesi. Urmează și un vot în Consiliul European, dar acesta este o formalitate, numirea lui Kovesi în funcție este deja o certitudine. Asta înseamnă că fosta șefă a DNA va fi instalată în funcție.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *