Kaufland deschide un nou magazin în Drăgăşani

Municipiul Drăgăşani va intra în viitorul apropiat pe harta retailerilor din comerţ, lanţul de magazine Kaufland anunţându-şi deja intenţia pentru deschiderea celui de-al treilea magazin din judeţ, după cele două din Râmnicu Vâlcea.

În Râmnicu Vâlcea, Kaufland a fost primul concern care a deschis acest tip de magazine, primul în urmă cu 10 ani, în Libertăţii  iar în prezent se lucrează la al doilea în zona de nord.

Al doilea municipiu al judeţului este noua destinaţie a celor de Kaufland, aceştia urmând să deschidă la ieşirea de sud a Drăgăşaniului, în zona industrială, un hypermarket.

Ţinta este formată din populaţia municipiului viilor dar şi a aglomeraţiei rurale formată din localităţile Voiceşti, Lungeşti, Ştefăneşti, Suteşti, Prundeni, Orleşti şi Drăgoeşti, Grădinari şi Strejeşti adică un aport de 50.000 de locuitori.

Magazinul Kaufland va fi pe DN 64, la intersecţia cu DJ Drăgăşani-Voiceşti şi după toate probabilităţile acesta va fi inaugurat în anul 2017.

Analizele celor de la Kaufland au în vedere atât această conglomeraţie dar şi o creştere a investiţiilor în zonă şi o îmbunătăţire a nivelului de trai. De menţionat că în zona Drăgăşani, viticultura a devnit deja un domeniu profitabil dar şi investiile industriale, unele cu aport de capital privat sunt în derulare, de menţionat Magneto Wheels sau americanii de la Uzina de Arament din Ştefăneşti, estimându-se o creştere graduală o forţei de muncă ocupate în următorii ani.

AP

10 comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *