Junele din Muereasca se va alege totuși în 2021 dar în condiții de pandemie

O tradiție veche de când lumea, de când localitatea de la sud de Carpați a fost înființată de de păstorii din Mărginimea Sibiului, nu avea cum să lipsească și în acest an.

Din păcate, din cauza pandemiei, alegerea junelui se va înscrie ca toate activitățile cu caracter socio-cultural, sub spectrul pandemiei, combinând atât votul direct, de la om la om, cât și prin rețelele de socializare

”Ce pot spune eu, este că au fost multe discuții în această perioada, chiar fiind luată în calcul varianta ca în 2021 să nu avem alegere de june. Dar după o discuție cu tinerii din Muereasca, cu personalul sanitar, s-a ajuns la o soluție de compromis. Era și varianta unei tradiții mutată total în online dar nu mai era tradiție, dacă alegere o lăsam strict pe seama rețelelor de socializare. Atunci am căzut la o formulă de compromis. Cu o reducerea masivă a celor care vor organiza alegerea de june”, spune primarul din Muereasca, Ion Ungureanu.

Astfel fiecare sat va avea doar 2 reprezentanți, urmând ca în total să fie 16 tineri care se vor ocupă în grupuri mici de a merge în sate pentru vot. Se vor folosi pentru vot și rețele de socializare.

Din păcate vor lipsi, hora satului și mulțimea care îl va aclama și arunca în sus, Însă slujba de la biserica de a doua zi, de pe 7 ianuarie se va ține, acolo unde va fi prezent noul june din Muereasca.

Alegerea de june» de la Muereasca, obicei etnocultural unicat în județ, a făcut obiectul unor cercetări care le-au continuat pe cele din deceniile trecute, coordonate de prof. dr. Gheorghe Deaconu, cu participarea folcloriştilor locali şi cu aportul unor cercetători de la IEF Bucureşti.

Frumoasa tradiție vâlceană este prezentată pe larg în volumul ”Sărbătoarea «Alegerea de june» – ritual şi spectacol”, autori fiind  Gheorghe Tomescu şi Gheorghe Deaconu.
În carte se fac aprecieri valorice asupra obiceiului, subliniindu-i-se atributele de «fapt viu şi fapt social, constituind un act de comunicare… un eșantion reprezentativ de patrimoniu viu al tradiției». Volumul constituie un dar pentru membrii comunității, practicanți ai obiceiului, pentru că îi ajută să-și cunoască tradiţia şi istoria, iar capitolul rezervat protagoniștilor sărbătorii îi motivează să continue practicarea fidelă.”

Astfel, în 6 ianuarie, candidaţii din satele Muereasca de Sus, Pripoara, Găvăneşti, Andreeşti, Şuta, Frânceşti coasta, începând cu ora 20.30, participă la alegere Junelului pentru un “mandat” de un  an.

“Aceştia, obligatoriu, trebuie să fie cetăţeni model, responsabili, gospodari. Ei au vârste între 18 şi 24 de ani şi trebuie să fie născuţi şi crescuţi aici, în comunitate”, spune primarul Ion Ungureanu.

Edilul spune că nu există favoriţi şi nimeni nu ştie cine are cele mai multe şanse, nu există “campanie electorală” şi nu se discută nimic despre susţinerea vreunui candidat. Junele este ales ad-hoc.

Dacă nu ar fi fost pandemie, candidaţii arurma să urce pe scenă alături de primar şi mulţimea, adunată la Muereasca de Sus, ar vota prin ovaţii şi prin ridicarea mâinii la rostirea numelui candidaţilor.

Odată ales Junele, acesta strânge ceata de colindători, care va merge în toate satele şi în fiecare casă, până în dimineaţa de Sf. Ion.

Dimineaţa, Junele participă la slujba de la Biserica Cuvioasa Paraschieva, unde primeşte, de la preot, căldăruşa şi busuiocul pentru a boteza enoriaşii care au participat la slujbă.

În după-amiaza de Sfântul Ion, de regulă, mai puțin în acest an, Junele cumpără, din banii de colindat, vin pentru sărbătoarea şi hora satului, care va avea loc la Muereasca de Sus.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *