Judeţul Vâlcea – un stat din America Latină
Am citit punctul de vedere al domnului Smeoreanu, în revista Criterii, pe tema serialului nostru „Vâlcea, cel mai frumos judeţ din România”, şi da, are dreptate, dacă privim fenomenul prin prisma unui efect petrecut în ultimii 500 de ani peste ocean, cu precădere în America Latină.
Vâlcea, judecând-o ca pe o diferenţială a acestui fenomen, se supune perfect fenomenului de braziliere sau mexicanizare.
Altfel spus, făcând o radiografie a Americii Centrale şi de Sud, putem defini, fără greş, că acest continent deţine unul dintre cele mai mari tezaure istorice, sociologice, umaniste şi ştiinţifice ale umanităţii. Civilizaţiile care au trăit pe aceste locuri, de la incaşi, maya, azteci etc., au produs unele din cele mai frumoase oraşe, au lăsat viitorului enigme, artă monumentală, au fost, cu adevărat, de multe ori, peste ce poate defini omul modern de azi.
Ce s-a întâmplat? Printr-o ironie amară a istoriei, o mică populaţie de europeni, spaniolii şi portughezii, sub falsul slogan al crucii, au ajuns aici. La început, timizi şi copleşiţi de minunile acestei lumi spectaculoase. După care, dezmeticindu-se din această amorţire organică, au trecut la fapte. Au escrocat, extorcat, ucis, furat, dezumanizat, tâlhărit, substituit totul. Au adus în paradis cele mai crunte boli ale trupului şi ale minţii.
Azi, America Latină este o zonă bolnavă, o zonă unde mafia, războiul civil, extremele, antagonismele sociale, dezechilibrele de democraţie, economice, sperjurul sunt elementele care conduc acest univers. Resturile populaţiei originare sunt diluate, fie trăiesc în enclave prin jungla lui Orinoco sau Amazon, fie s-au strecurat în lumea mutilată care domină acum funciar acest teritoriu. Asta se întâmplă, cum am spus, pe cel mai frumos continent, cu un potenţial fantastic, de la Apalache, trecând prin Anzi, până jos, în Ţara de Foc.
Vâlcea, aşa cum am privit-o noi în cele zece episoade, este, evident păstrând proporţiile, moştenirea culturală a celor care au creat judeţul de azi, de la primele cetăţi dacice, la primii romani, la Mircea, la familiile nobiliare de Ev Mediu şi Renascentist. Ce s-a întâmplat după anii ’40, proces care a continuat şi după 1989, mai agresiv, este exact fenomenul care a dus la răspunsul domnului Smeoreanu – Spaniolizarea şi Portugalizarea Vâlcii. O mână de indivizi, colonişti aduşi iniţial de Biblia Partidului Muncitoresc Român, au schimbat întreaga axă a acestui judeţ. Acest implant din anii ’50 a condus la mutaţiile social – cultural – analfabete din prezent. Fenomenul de azi, al prostiei de masă, al unei clase politice oligofrene, al unei elite semidocte, al unei funcţionărimi corupte, al unei sărăcii cronice printre indigeni, este strict produsul a 50 de ani de dezrădăcinare, de distrugere, de escrocare, de eliminare a reperelor şi sistemelor de valori ale Vâlcii.
De aceea, cei care azi conduc judeţul sunt imuni la zestrea şi potenţialul acestui judeţ, pe care revista noastră l-a promovat timp de un an de zile şi o va face şi în continuare.
Nu vom renunţa la a trezi ultimele rămăşiţe de mayaşi, incaşi sau pe cei care respectă şi simt că, atunci când pun talpa pe pământ, lutul de jos este cel pe care au călătorit legiunile romane şi au păşit Mircea, Calinic, Lahovary, Drăghicescu, Ianache de la Olt, Poenaru, Dem, Ion Dumitrescu, Pleşoianu, Magheru, Radu de la Afumaţi…
Şi atunci da, la un moment dat, nu se va mai putea spune: „Nu ai la Vâlcea un cenaclu, nu ai o revistă culturală, scriitorii, pictorii sau ziariștii nu se întâlnesc nicăieri, lansările de carte sunt de obicei niște scene de operetă, iar toate astea datorită modului cretin în care am votat primari, consilieri și președinți de consilii județene”.
Vezi articolul din Revista Criterii http: //www.criterii.ro/index.php/en/national/15225-fa-valceo-esti-frumoasa-dar-esti-proasta
Mihai IONESCU