Judeţul Vâlcea, cel mai frumos judeţ din România!

Da, după cinci luni de străbătut acest judeţ, după ce am mirosit zăpezile lui ianuarie, am zâmbit când au înflorit primii corcoduşi, am derapat de două ori pe vârfurile dealurilor Roşiilor sau ale Cernişoarei, după ce am admirat lalelele din curţile vâlcenilor şi acum, seara, am primit parfumul salcâmilor, anunţându-l deja pe cel al teilor, pot spune doar atât: judeţul Vâlcea este frumos, poate cel mai frumos din ţară, după cum spunea şi Răzvan Theodorescu.

Dar, ca să-i simţi frumuseţea, atât de la nivelul munţilor Lotrului, cât şi pe cea de la şesul domol al Oltului la Voiceşti, trebuie să-l pătrunzi, să intri în rezonanţă cu el. Să-i cunoşti povestea, povestea care pleacă de la Arxavia, cetatea austriacă a Câinenilor, până jos, la Mamu, sau la micul centru antebelic al Bălceştiului.

Pentru că Vâlcea are de toate, fiind, de departe, poate cel mai bogat judeţ din România. Din păcate, localnicii încă nu au aflat asta. Dar şi când vor realiza…

Oltul a ales, astfel, să umble hoinar pe această axă, să spargă munţii la Sibiu şi să ude povestea Vâlcii, de la Câineni în jos. Trebuie spus că judeţul te îmbată atunci când, urcat pe mejdina Racoviţei cu Titeştiul, privind la munţii transhumanţei, taci. Efectiv, nu ai ce spune, decât să asculţi istoria obştilor şi să te gândeşti că pe aici au trecut romanii şi, ulterior, comercianţii medievali, pe un drum al mătăsii. Colo jos e Oltul la Cornet, iar colo sus e Băiaşu. Iar dacă vrei să cobori spre Berislăveşti, nu trebuie ratat februarie – martie, când ghioceii se zbenguie printre pădurile de fag. Voineasa are alura unei fete fugite în munţi care, deşi săracă, are demnitate şi ştie că zestrea pe care o ţine în ladă o poate face, la un moment dat, împărăteasă. La Mălaia, dacă intri în tranşeele din primul răboi mondial, se aud salvele de tun, iar la Brezoi, italienii şi românii au îmbibat aerul cu rumeguş de lemn dus de istorie departe în timp, biserica catolică ştiind, cred, cel mai bine povestea de atunci a capitalei loviştene.

La Călimăneşti şi jos, spre Muereasca, Bujoreni şi Dăeşti e linişte, e relaxarea parcă a unei dimineţi, după ce ai trăit alături de iubită o noapte zburdalnică de cabană de munte şi amândoi, înveliţi în pături, sorbiţi cafeaua în răcoarea zorilor. Cam aşa este zona subcarpatică, unde sus tronează Runcu şi se aleargă pe după dealuri cu Milcoiu şi Goleştiul. Povestea scurtă a drumului staţiunii Olăneşti dă alt aer aristocrat văii râului Râmnic, cum îl ştiau vechii nobili ai zonei, pentru că aici este Vlădeştiul, un cartier de case de lux, Păuşeştiul, care dă tonul mănăstirilor de mijloc de judeţ, şi staţiunea care ascunde o mică sirenă daneză…

La Ocne, istoria stă la masa din oraş şi mai scoate câte ceva din poşetă, o oală romană sau un glonte de muschetă, iar apoi alegi drumul necolectivizaţilor, pentru că, de la Buneştiul icoanei cu trei mâini şi hăt, departe, până spre Cernişoara (Târgul de pe Cerna), vâlcenii sunt proprietari prin ADN. Aici, găina şi vita din ogradă nu au avut carnet de partid, nici coasa celui din Pietrari, nici carul celui din Bărbăteşti, nici albina din Tomşani nu au participat la şedinţele IAS-ului. La Vaideeni, oaia nu a fost brigadier ceapist. Iar Horezu este capitala istorică monahală a Vâlcii. De fapt, Horezu este altfel decât Vâlcea de est şi altfel decât Oltenia de la vest. Este doar Horezu. Jos, pe drumul romanilor, a apărut drumul boierilor. De la Tudor Măldar, Sineşti, Zătreni, Tetoeini, Pârâieni, afli, de fapt, despre danţurile, jocurile de cărţi şi de iubiri ale nobilimii vâlcene din Valea Olteţului, o mică Vale a Loirei prin sumedenia de castele boiereşti, dar şi de biserici de lemn. La Slătioara, muntele a coborât platoul alpin şi l-a pus în calea celui care pleacă din Vâlcea, nu de alta, dar ca să nu uite de unde pleacă. Din paradis. Iar de la Cernişoara depinde ce vrei – să urci povestea Roşiilor sau să te repliezi spre Lăpuşata sau Lădeşti pe urmele lui Ierunca sau ale exploratorului Neamu. Sau, mai acana, să mângâi biserica sălăjană din Stăneşti sau să te opreşti la celebra marcă naţională Măciuca. Iar dacă ţi-e dor de Olt, fugi şi caută dealurile pătimaşe ale Stoileştiului, Topologul admirat de Bălcescu, Galicea Brătienilor sau Drăgoeştiul unde a rostit primele silabe Mihai Viteazul.

Şi, ca să nu se încheie totul aici, de pe culmea Dealurilor Viilor se văd oraşul lui Gib Mihăescu şi Donele Albe.

Te opreşti fie la Voiceştiul boieresc, fie la Lungeştiul monahal sau la Ştefăneştiul ochit de americani, mai nou. Ultimul popas îl faci la Mădulari sau pe drumul nou spre Şuşani, unde, dacă vrei să faci diferenţa dintre Vâlcea şi restul, intri un pic în judeţul Olt, dar te întorci grăbit la islazul celor de Şuşani, ca să nu mai pleci niciodată de aici.

Vâlcea are degetele înfipte în jos la Făureşti, Valea Mare şi Diculeşti, unde aroma prunelor care dau spre pârg, dar şi a grâului care valsează te duc cu gândul la iarba de la munte.

Asta e Vâlcea, cel mai frumos, diversificat, bogat în de toate judeţ din ţară. Şi, dacă nu am vorbit de pădurea Pescenei sau de viile din Creţeni, este pentru că e nevoie de un manuscris pentru a descrie ignoranţilor povestea primulului judeţ atestat din România.

Am umblat în toată România, am ieşit prin colţuri de Europă, dar, sincer, nicăieri nu se aude atât de bine cum gângureşte frunza de tei când se naşte aşa cum o face la Mihăeşti sau Băbeni. Şi nicăieri Luncavăţul copilăriei care priveşte în urmă spre Şirineasa, Popeşti şi Oteşani nu are apa mai limpede chiar şi decât mâzga aia pe care Creangă o vedea altfel.

Plecăciune deci voi, nevâlcenilor, în faţa vâlcenilor.

Mihai IONESCU

loading...

7 comments

  • petrica

    Foarte adevărat….păcat ca nu știm ce avem si nu prețuim o asemenea bogăție…ROMANIA…

  • Badea Ioana

    Plecaciune Dv, domnule,Mihai Ionescu pentru cuvintele asternute ! As da orice sa va cunosc personal si sa imi pot permite o”excursie” prin toate aceste localitati cu un astfel de om, cunoscator a fiecare metru ce compune ” batranelul” meu judet ! Cu profunda admiratie Ioana Badea.

  • Simona

    Este cel mai frumos articol citit in cei 42 de ani de viata si culmea ca este despre meleagurile natale pe care le-am parasit dar niciodata nu am incetat sa le iubesc. Sunt mandra ca sunt valceanca si tanjesc dupa aceste meleaguri minunate de la 3500 km. distanta dar sunt fericita ca exista oameni care sunt capabili sa ne poarte prin locurile descrise cu ochii deschisi. Dle Mihai Ionescu- FELICITARI

  • Sanda

    Foarte frumos si cu multa iubire scris articolul!Si eu sunt de acord ca este dintre cele mai frumoase si imbietoare locuri din tara.Am fost acum multi ani prima data acolo si pentru ani buni ne-a tinut prizonieri.In fiecare an ne planuiam sa mergem in alta parte si tot acolo ne trezeam!Aveam locurile noastre de drumetii,de zmeurit,de cules plante pentru tot anul si pentru incarcarea bateriilor.Este o pace si o bogatie de frumuseti care-ti dau efectiv putere sa o iei de la capat un an intreg!Oamenii sunt deosebit de buni si primitori si bun de taifasuit!

  • Mariana

    D-le Ionescu multumesc din suflet pentru acest articol,este adevarat e minunat, sînt mîndra ca sînt Vîlceanca si mîndra ca exista oameni ca d-voastra capabili sa exprime în putine cuvinte frumusetea si bogatia loculilor natale. Multa sanatate va doresc D-voastra si tuturor Vîlcenilor

  • Felul in care bucuria-va de a trai pe aceste meleaguri,si pe care, nu numai ca o materializati in cuvinte, pe cat de simple, pe atat de profunde,dar o si insuflati intr-un mod apostolicesc, ma face sa ma mandresc cu radacinile-mi ce par a ma defini ca valcean dar si identifica si delimita structural de locuitorii celorlalte intinderi geografice mult incercate de aceeasi istorie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *