Sectorul vedetă al salarizării din România, ne referim la IT, are în Vâlcea un număr în scădere, în ultimii ani, precum în toate județele din Oltenia.
De altfel asta se reflectă și în ponderea salariului mediu pe județ, se știe că un salariu în IT, pornește de la 1500 de euro net în sus. Mai mult, salariații din IT înseamnă și prezența în piața muncii a unor salariați educați și cu un nivel de inteligență și educație ridicat. Dar și mai mult prezența unor conerne de top în industria locală.
Vâlcea are doar 860 de angajați în industria IT în scădere însă de la 1000 câți avea în 2019. Din acest punct de vedere, în Oltenia suntem pe locul 2, după Dolj.
Dacă ne uităm pe harta salariaților din IT cei mai multi sunt în București și Cluj, acolo unde salariul mediu net se apropie de 4.500 lei. Restul clasamentului este ocupat de Timiș, Iași, Brașov și Sibiu. Dacă urmărim harta salariilor din România, vom vedea că acestea coincid cu cele de mai sus, aflate în topul IT-iștilor.
Așadar, industria IT cea care produce bunuri cu cea mai mare plusvaloare și cu costuri mici este vectorul care avantajează economia unei țări.
Peste 200.000 de angajaţi lucrau în domeniul IT&C în 2020, dublu faţă de acum zece ani ♦ Cei mai mulţi IT-işti sunt angajaţi ai companiilor cu sediul în Bucureşti ♦ În 2020, primul an de pandemie, dinamica angajărilor din IT&C a fost mai redusă decât în anii anteriori.
Companiile din domeniul IT&C au făcut peste 6.000 de noi angajări în 2020, iar numărul total al angajaţilor din sectorul-vedetă al economiei a depăşit 200.000 de persoane în primul an de pandemie. Cu toate acestea, creşterea numărului de angajaţi din IT&C din ultimul an a fost mai redusă decât în anii anteriori pandemiei: în perioada 2014 – 2019, de exemplu, numărul de angajaţi din sectorul IT&C a crescut cu câte peste 10.000 de noi angajaţi în fiecare an, arată datele Institutului Naţional de Statistică.
„A fost o tendinţă naturală a companiilor de a se conserva, pentru că, neştiind ce urmează, au avut o rezervă în materie de noi angajări, inclusiv în IT. Pe de altă parte, acolo unde au fost angajări la nivelul multinaţionalelor, o parte din angajaţi au lucrat din România pentru firmele-mamă din alte ţări pentru a ajuta la această transformare digitală, iar aceste două componente – rezerva în a face multe angajări şi transferul unor angajaţi – au făcut ca dinamica angajărilor din IT să fie mai redusă în 2020 faţă de cea din alţi ani“, a explicat Mihnea Costoiu, rectorul Universităţii Politehnica din Bucureşti, care are circa 32.000 – 33.000 de studenţi în prezent şi care „livrează“ câte 3.500 de absolvenţi pe an (dintre care 600- 700 în IT).