Joe Biden s-a împrumutat 10 dolari să plătească masa de prânz

Vicepreşedintele Joe Biden a trebuit să se împrumute vineri de la un consilier al său, căruia i-a cerut zece dolari, pentru a achita mâncarea luată la pachet de la un fast-food, a relatat vineri USA Today.

Aproape de orele amiezii, Biden s-a dus să-şi ia ceva de mâncare pentru prânzul tradiţional cu preşedintele Barack Obama de la o cafenea din reţeaua Capriotti’s, deschisă recent la Washington.

La casa de marcat, scotocindu-se prin buzunare, el a constatat că nu avea destui bani pentru a-şi achita prânzul – 56 de dolari şi 25 de cenţi. Biden nu s-a pierdut cu firea şi s-a întors către asistentul său: ”Fran, ai zece dolari?”

Văzând că mulţimea de la coadă a început să chicotească, unul dintre angajaţii cafenelei i-a propus lui Biden să ia un sandviş gratis, din partea casei, însă vicepreşedintele american a refuzat politicos, spunând că va plăti preţul integral. ”De 40 de ani merg la Capriotti’s de pe Union Street (în Wilmington).  Am plătit de fiecare dată când am plecat. Şi în (statul) Delaware voi plăti. Este simplu”, a spus Biden

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *