Jenant, în România, campania de vaccinare pare organizată de Șoșoacă

Altfel nu îi explic cum de ne mișcăm în halul ăsta, cu 1000 – 2000 de vaccinări pe zi. În contextul în care pandemia a lovit năprasnic anul trecut, devorând sănătatea oamenilor, sănătatea economică, viața socială, apariția vaccinului trebuia să producă o moblizare uriașă.

Toată toamna, președintele Klaus Iohannis a vizitat din 2 în 2 zile Centrul Național de Vaccinare, a avut întâlniri la guvern periodice cu toți cei angrenați în campania de vaccinare. Apărea zilnic să ne spună în primele cinci minute cât de bine este organizată campania, pentru că în celelalte 55 de minute să înjure Pe-Se-De, în campania cealaltă.

Bun, în cele din urmă, vaccinul, primul din cele trei a venit în România. Și? Și îm afară de spectacolul ieftin de la graniță, de parcă ar fi adus lumina de la Ierusalim, totul a intrat în ritmul românesc de construcție al autostrăzilor. adică 5 milimetri sau milidoze pe zi.

Adică, după 2 săptămâni de vaccinare, avem vreo 13.000 de vaccinați. Da, au fost sărbători, dar în sănătate există permanență și sincer, la ce sărbători austere au existat, nu cred că se supăra cineva dacă prioritar era vaccinarea populației și nu cozonacul cu salata beof, în apartament în Titan.

Din păcate ne facem din nou de râs, multă vorbărie, o retorică ieftină, cu rezultate mărunte. În multe județe nici nu a început vaccinara, teoria conspirației crește mai mult și este mai de succes decât aportul guvernului.

Societatea civilă, noi, presa, suntem singurii care ne luptăm cu balaurii și încercăm să conștientizăm oamenii pentru a se vaccina. Cei pe care îi convingem, ne întreabă însă, ”Bun, dar unde?”. Ridicăm și noi din umeri, pentru că nu știm unde sunt oamenii cu seringile. Petrec revelionul și nu au timp, asta în condițiile în care prin spitale se moare. Apropos, numărul de decedați din spitale, pare mic, în realitate acesta este constant. Se moare pe capete în mediul rural, pentru că sunt mulți bătrâni și nu numai, care nu se mai testează. De frica ATI-ului, stau acasă și inspiră aer în geamul deschis, ca nu cumva să-i salte ambulanța, în locuri de unde nu se mai întorc, decât în sac.

Acesta este nivelul de încredere al românului în sistemul sanitar iar cireașa de pe tort e pusă văd de campania de vaccinare, când ne mișcăm cu viteza melcului, noi abia atiuncem 12 mii de vaccinați iar Israelul în 2 săptămâni a atins 1 milion. A, uitasem, ei nu au Crăciun și nu și-au permis luxul de mânca salata beof și cozonacii. Eu vor să-și imunizeze populația.

La noi cu ritmul ăsta de 1000-2000 de vaccinări ne vom imuniza prin 2030 sau când lumea probabil va ajunge pe Marte, noi și Covidul fiind aici pe baricade.

Așa că, ce ar fi să scoată guvernanții toți șoșocii care se ocupă de vaccinare și să trecem și noi la 30.000 – 50.000 de vaccinări pe zi, ca măcar vara asta să o inhalăm fără măști iar copii să se zbenguie din nou la locurile de joacă.

Am vaga impresie că și cu Șoșoacă dacă se ocupa de vaccinare, ne descurcam mai bine decât cu ăștia. De aceea, PNL și Iohannis să privească bine în oglindă, că ipocrizia discursurilor din campanie, în care îi durea pe ei, fix în partea fesieră de vaccinare, i-a dus, o palmă mai jos decât PSD, în alegeri, partid pe care îl vaccinau, la fiecare apariție TV, de a produs efecte adverse. Ipocrizia lasă urme și arată atât:

”România nu a fost pregătită deloc de campania de vaccinare. a fost doar demogogie și campanie electorală mediocră”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *