Jarostea, cătunul care se trezește la viață, aici vin mulți bucureșteni, constănțeni și craioveni

Există o tendință din ce în ce mai accentuată de a se cumpăra case vechi, în cătune, departe de civilizație. Sunt oamnei înstăriți din București, din Cluj, din Constanța, din Craiova și care inveseasc pentru momentul retragerii la pensie. Sau oamei care își resetează brusc viața și pleacă din marile metropole, aici, în sate mici, frumoase, ascunde de păduri. Vâlcea este o opțiune pentru mulți.

Judeţul Vâlcea este un judeţ complet, compus ca o poezie cântată, una care începe în forţă, cu un ritm grav, accelerat, la nord, intră în armonie la mijloc şi se termină lin, în şoaptă la sud. O melodie care vine dinspre munţi şi se aşterne în lunca Oltului, în arome de toamnă..

Dar la mijloc, la mijloc, asigură un echilibru, Subcarpaţii, locul unde cerul de odihneşţe, după galopul său prin vânturile de pe creastă, înainte de a se curba fericit în vastitatea câmpiilor. 

În Subcarpaţi, Vâlcea păstrează comorile, comorile antropologiei neamului românesc. Pentru că românii au reuşit să supravieţuiască în acest Altar numit de istorici Ţara Românească. Nu la munte, în văgăunile abisale ale crestelor, nici la şes în bătaia puştilor şi suliţelor barbarilor. Nu, românii au reuşit să construiască micile lor fortificaţii, numite sate de spirit, acolo, dincolo de codrii. Unde ştiau să se apere, să-l ţină pe Hristos la piept, să-şi crească pruncii şi să lase moştenire limba asta minunată.

Vâlcea are o cunună de sate atât de frumoase, sate în pădure, pe care doar o parte din ele, am reuşit să le vedem în aceşti cinci ani. Şi când spun că nu mai sunt, descopăr o altă şi altă corolă de minuni a lumii…

Jarostea…satul care a ars acum 200 de ani, după revoluţia lui Tudor Vladimirescu. Un  sat care a fost inima sau locul de adăpost al românilor din Glăvile, din comuna care se întinde acolo unde apele Pescenei se întâlnesc cu micul pârâu al Oltencei. Ape înroşite de-a lungul timpului de urmele atâtor lupte. Noi am rămas însă…Pentru că a existat Jarostea.

La 4 km de orice zonă aglomerată, la 4 km de pădure, codrii Otincea, se află un mic colţ de rai. Sus, după ce ieşim din poala pădurii, după carpeni şi salcâmi, descoperim o minune a istoriei, un loc de vrajă…Siluetele a peste 50 de case, frumos rânduite, de-a lungul unui drum care iese din pădure, pentru a se afunda din nou în codru, spre Lădeşti. 

Un sat care a renăscut în veacul al XIX-lea din jarul focului care l-a mistuit în 1821. Un sat frumos, un sat sprijinit de păduri, un sat rupt parcă din poveştile de demult. Sat care avea şi şcoală şi biserică, un sat care a avut copii, care a avut seri sub clar de lună, unde Ilinca îl ţinea de braţ pe Marin, pentru că aici şi stelele sunt mai aproape.

Satul Jarostea a trăit frumos până în anii 90. Sat cuminte care asculta duminica slujba preotului cu har, copiii mergeau să „cetească şi socotească” la micuţa şcoală din faţa bisericii, la domnul Trandafir. Printre copiii care au buchisit aici se numără şi celebrul medic cardiolog din capitală, Vasile Greere. Sat cu hore, cu nunti frumoase, cu livezi, cu cosaşi, cu fete şi băieţi, cu cirezi de animale, plin de ghiocei şi trandafiri…

Dar ce nu a reuşit incendiul eteriştilor din 1821, au reuşit vremurile de după 1990. Să ucidă un sat. Din cele 50 de case, doar 12 mai au puls, restul au căzut pradă murilor, salcâmilor. Rând pe rând, odată cu plecarea spre îngeri a bătrânilor, casa cu pisica şi căţelul, de aici de pe pământ şi-au dus spiritele acolo sus, spre văzduh. Întâi a cedat acoperişul, apoi, via şi merii s-au îmbolnăvit…iar după 30 de ani, satul Jarostenilor e pe patul de moarte şi aşteaptă clepsidra să curgă ultimul fir de nisip. 

Dar, poate că mai este o speranţă. Primarul tânăr care păstoreşte azi comuna Glăvile, în virtutea copilăriei sale petrecută în pădurile de aici, crede că poate face miracole.

„Am desfăcut drumul. Am venit aici şi când am realizat că doar o potecă mai lega comunitatea de restul lumii, am spus că acest sat poate fi salvat. Am băgat buldozerul şi am mutat pădurea care năpădise tot satul. Atât timp cât mai sunt oameni aici, cât mai există speranţă, trebuie să facem ceva. Şi am adus apa. Toată lumea se întreba de ce apă, într-un sat care va pieri. Am spus că acest sat nu va pieri. Este prea frumos, este istoria noastră, aici sunt rădăcinile românilor, cum să ne abandonăm părinţii”, spune Iustin Duicu, edilul din Glăvile.

Da, conducta de apă trece acum pe toată uliţa, prin faţa şcolii vechi, prin care cresc copaci, prin faţa bisericii tăcute, prin faţa cişmelei secate. Şi se duce până la capăt. Mai mult, primăria a depus un proiect de asfaltare a întregului drum spre Jarostea.

„Acest sat trebuie să renască. Poate nu cum a fost până acum, ci ca un sat de odihnă, un sat cu case frumoase, pentru cei care vor să vină aici şi să fugă din când în când de urban, în mijloc de pădure. Jarostea poate deveni cea mai căutată zonă din Glăvile. Cine vine aici, nu mai pleacă”, spune primarul.

Şi aşa este, la limita dintre Jarostea şi pădurea comunei vecine, un celebru avocat din Vâlcea, cunoscut prin personajele politice şi nu numai, pe care le-a reprezentat în procese, s-a îndrăgostit de zonă şi şi-a construit o frumoasă proprietate. Se pare că nu este singurul şi alţii vor să vină aici. Medicul cardiolog vine lunar şi un prieten şi-a construit o casă.

Satul muribund are o speranţă. O speranţă care se naşte aici, în mijloc de pădure, în tăcerea toamnelor. Nici nu vreau să-mi imaginez cât de vie este zăpada de sărbători.

Când am plecat din Jarostea, din nou, pe cărarea pădurii, parcă am auzit chiote de copii. Iluzie sau o premoniţie. Nu ştiu, viitorul va decide.

Liviu POPESCU