Izvorul 24 din Băile Olăneşti este legat de arhitectura Brasiliei

Turiştii care se plimbă pe aleile din staţiunea balneară Olăneşti au ocazia să vadă, la Izvorul 24, un loc ce are legătură cu arhitectura modernistă a anilor ’70, iniţiată de Oscar Niemeyer.

Arhitectul brazilian este cel căruia actuala capitală a Braziliei, respectiv Brasilia, îi datorează locul pe lista patrimoniului UNESCO. Niemeyer, potrivit arhitectului vâlcean, Cristinel Vlad, este cel care a promovat folosirea betonului în arhitectura modernă, oferindu-i un scop estetic.

‘A fost frumoasa nebunie a anilor ’70, pe care Oscar a propagat-o peste tot în lume. A fost, da, cu adevărat o revoluţie, care nu putea ocoli şcoala românească de arhitectură. Institutul de Proiectare Carpaţi a pus în practică aceste idei şi aşa au rezultat în România unele din cele mai frumoase clădiri, având la baza conceptele lui ‘, spune Vlad.

Anii ’70 în România sunt cunoscuţi prin explozia construcţiilor pe litoralul românesc, dezvoltarea staţiunilor din arealul oraşului Mangalia. În restul ţării apar atunci clădiri cu aspect futurist. Una dintre acestea se află în staţiunea Olăneşti, pe aleea de cură balneară. Este vorba de Izvorul 24, unul dintre simbolurile staţiunii.

Dincolo de proprietăţile curative ale apelor minerale medicale, Izvorul 24 are şi o valoare arhitectonică dată de acoperişul său în formă de şa sau cum o numesc matematicienii – paraboloid hiperbolic. La bază este un cadru pătrat, numai că diagonalele nu se află în acelaşi plan. Este, potrivit arhiectului Cristinel Vlad, o emulaţie de pânze subţiri din beton de 10 cm grosime, pe suprafeţe mari. Şaua (paraboloidul hiperbolic) este folosită în construcţii publice, dar şi industriale ca model pentru acoperişuri, întrucât această suprafaţă se poate realiza din elemente rectilinii aşezate convenabil unei eficienţe maxime, fiind o suprafaţă dublu riglată.

Arhitectul Cristinel Vlad spune că, de fapt, un precursor al acestui tip de arhitectură din beton este spaniolul Antoni Gaudi, cunoscut prin lucrarea monumentală Catedrala Sagrada Familia, catedrală începută în 1882 şi preconizată a fi finalizată în 2026.

Revenind la Izvorul 24, acesta ar putea fi prima construcţie din România cu acoperiş tip şa, ulterior gara din Predeal având un acoperiş similar. Izvorul 24 se află aproape de capătul aleii de cură balneară, pe malul râului Olăneşti, de aici drumul continuându-se spre una din puţine rezervaţii de arbore tisa din România, arbore căutat de romani atât pentru confecţionarea arcurilor cu săgeţi, dar şi pentru otrava care se prepara din fructul arborelui, folosită în vârfurile săgeţilor.

Staţiunea Băile Olăneşti cuprinde în prezent opt foste comune, sate şi cătune: Cheia, Comanca, Gurguiata, Livadia, Mosoroasa, Olăneşti, Pietrişu şi Tisa.

Cele mai vechi aşezări din Băile Olăneşti regăsite în documentele istorice sunt satele Cheia şi Olăneşti. Cheia este atestată documentar printr-un hrisov al domnitorului Radu cel Mare, din 3 mai 1502, iar Olăneşti printr-un hrisov al domnitorului Radu de la Afumaţi, din 19 iulie 1527.

Dezvoltarea turismului balnear la Băile Olăneşti şi exploatarea economică a izvoarelor minerale cunoaşte mai multe etape importante. În secolul XIX are lor efectuarea primelor analize chimice ale apelor minerale, iniţiată de domnitorul Al.D. Ghica, urmată de primele amenajări de spaţii de cazare din 1840, făcute de boierul Toma Olănescu pe moşia sa. În prima jumătate a secolului XX are loc refacerea staţiunii de către Dumitru Bădescu (1902-1912), care aduce staţiunea la standardele impuse de activitatea balneară a vremii.

Totodată, se înfiinţează societatea pe acţiuni ‘Olăneşti S.A.’ de către Banca Marmorosch-Blank şi Banca de Scont a României, perioadă în care captarea izvoarelor, bazele de tratament şi de loisir din Olăneşti sunt amenajate la standard european, iar staţiunea intră în circuitul naţional şi internaţional al turismului balnear.

Perioada 1948-1990 este caracterizată prin naţionalizarea şi trecerea în proprietatea statului a întregului inventar balnear şi înfiinţarea în 1951 a ‘Întreprinderii Balneare de Stat Olăneşti’.

Perioada de după anul 1990 este marcată de privatizarea staţiunii şi dezvoltarea hotelurilor particulare, inclusiv a celor de patru stele.

Din punctul de vedere al vizibilităţii de tip promoţional, construirea Vilei Ceauşescu la Olăneşti a adus un plus de interes pentru fluxul turistic orientat către zonă, care se adaugă efectului terapeutic al izvoarelor minerale de la Olăneşti, recunoscut încă din secolul al XIX-lea, prin medalia de aur obţinută prima oară la Expoziţia Internaţională de la Viena, din 1873.

Complexul balnear de la Băile Olăneşti, cunoscut sub denumirea de Sanatoriul Balnear ‘1 Mai’, aparţine arhitecturii balneare a anilor ’50, având ca notă distinctivă faptul că, scopul edificării acestuia a fost acela de a răspunde nevoilor de cură şi tratament balnear, ale conducerii fostului Comitet Central al Partidului Muncitoresc Român. În acest context, drept ctitor al edificiului de la Olăneşti este considerat Gheorghe Gheorghiu-Dej, proiectul fiind semnat de prof. univ. dr. Gheorghe Petraşcu, fiul pictorului Gheorghe Petraşcu.

Conceptual, ansamblul urmează modelul arhitecturii sovietice ‘de lux’, considerat un imperativ estetic şi funcţional în epocă, ceea ce îl distinge, conferindu-i unicitate în contextul general al arhitecturii de vilegiatură din România, prin tratarea sobră, ponderată, clasicizantă a faţadelor în contrast cu monumentalitatea somptuoasă a principalelor spaţii interioare.

Primăria din Băile Olăneşti împreună cu Ordinul Arhitecţilor din România, filiala Vâlcea, caută modalităţi pentru ca Izvorul 24 să poată primi o recunoaştere a pionieratului în România a stilului arhitectonic generat în anii ’70 de Oscar Niemeyer. AGERPRES