Iustin Duicu este de părere că exodul românilor în străinătate se va diminua odată cu creșterile salarile din România

Primarul comunei Glăvile spune că migrația pentru un trai mai bun în afara României va scădea în anii următori, odată cu creșterile salariale din țară, mai ales din domeniul construcțiilor.

”Deja se simte un declin al fenomenului migrației pentru venituri mai mari în afară. Sunt români care lucrează în țara noastră în construcții de exemplu, în alte județe care fac naveta săptămânal acasă și care câștigă decent. Poate nu ca afară dar avantajul de a sta cu familia, de a fi lângă copii, de a face ceva pe lângă casă devine mai important. Sunt convins că atunci când în România de exemplul, un salariu mediu se va apropia de 1000 de euro, nu se va mai pleca din țară”, spune primarul din Glăvile.

Acesta spune că și fenomenul muncii de acasă, fenomenul mutatului la țară, părăsirea orașelor pentru liniștea din rural va schimba și aspectul comunelor din România. Glăvile este una din comunele unde se cumpără case vechi și având în vedere investițiile publice pe care primăria le derulează, sunt șanse mari pentru o creștere a calității vieții.

În 2022, Iustin Duicu așteaptă finanțare pentru reabilitarea a 13 km de drumuri și totodată intenționează să extindă rețeaua de apă cu 17 km și de canalizare cu 4 km.

Tot pe programul verde, edilul spune că va fi amanajată o stație de alimentare electrică, pe teritoriul comunei.

Primarul Iustin Duicu insistă pentru atragerea de investitori privați dar și pentru doritori de a-și cumpăra case sau terenuri în comuna Glăvile, dată fiind geografia,  pitoreascul localității, cu precădere în Olteanca sau în satele ascunse de pe malul drept al râului Pesceana, sate care se pierd spre lizieră pădurilor din subcarpații Vâlcii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *