Istoria tristă a unei vechi comune vâlcene care a fost aproape rasă de pe faţa pământului

Puţină lume cunoaşte faptul că judeţul Vâlcea a fost important în perioada medievală pentru majoritatea provinciilor româneşti. La Vâlcea se întâlneau românii din Ardeal, Muntenia şi Oltenia, la Râureni. Locul dintre râuri, un teren de peste 1 km pătrat, era Târgul cel mai mare din Evul Mediu din Ţara Românească.

Acesta se afla într-una din vechile comune ale judeţului, una dintre cele mai mari, o localitate a târgoveţilor, a meşteşugarilor şi a micilor burghezi locali de secol XIX.  O comună care era tranzitată de diligenţe şi caravane spre Ardeal, o localitate unde erau 4 hanuri, biserici, cişmele cu apă, zăvoaiele umbroase ale Oltului.

Era şi normal, Vâlcea se afla exact pe culoarul interferenţelor, aici ajungeau comercianţi din Bavaria, Ungaria, Ucraina, nu doar din provinciile româneşti. Deci, locul unde azi se află fosta fabrică de marmeladă şi Oltchimul stârnea un imens vacarm cu tarabe, comercianţi, tiribombe, jocuri. Toate clasele sociale participau la acest târg – boieri, ţărani, chiar şi vodă venea aici.

Foarte mulţi locuitori ai Ocnelor Mari şi Râmnicu Vâlcea îşi vindeau produsele la Târgul de la Râureni.

În judeţul Vâlcea existau târguri săptămânale şi anuale în localităţile: Roşiile, Broşteni, Râureni, Scaioşi, Gânguleşti, Grădiştea, Milostea, Măciuca, Slătioara, Pietrarii de Jos, Drăgăşani.

Un loc unde se întâlneau anual negustorii vâlceni cu cei din alte oraşe ale ţării şi cu negustori din străinătate era vestitul Târg de la Râureni, cel mai mare din Ţara Românească. Târgul e pomenit în documentele de pe timpul lui Matei Basarab, dar e posibil să fiinţeze chiar mai  de dinainte, din timpul lui Mircea cel Bătrân. Târgul dura de la 10 august la 10 septembrie, iar de la Râmnic se putea ajunge cu trăsura (1 leu de persoană), căruţa sau cu tramcarul lui Abramovici (25 de bani de persoană).

Târgul de vite preceda pe cel de mărfuri, timp în care drumul era plin de şiruri de care, de vite şi nenumăraţi cai ce ridicau în aer praful şoselei. Locul bâlciului era pe locul fabricii de marmeladă, la 8 km de oraş, şi ocupa o suprafaţă de 1-2 km2.

Târgul era străbătut de două străzi principale pe direcţiile nord-sud si sud-vest, de la care plecau o mulţime de străduţe ce formau un adevărat labirint. La târg veneau negustori din toată ţara şi chiar din străinătate să-şi vândă mărfurile, dând posibilitatea sătenilor din regiune să se aprovizioneze pentru un an întreg cu toate cele necesare gospodăriei.

Cu două luni înainte de începerea târgului, negustorii se ocupau de închirierea şatrelor (construcţii improvizate), în care urmau să-şi vândă mărfurile: pânzeturi, stambe, oale de lut, cojoace, încălţăminte, căciuli, diverse sortimente de brânză, lână, pături miţoase, borangic, marame, carne şi peşte.

Pe omul intrat în bâlci îl asurzeau pocniturile capselor de la ,,încercarea puterii”, zgomotul trambulinelor, al flaşnetelor şi căluşeilor care se învârteau necontenit, sunetul spart al alămurilor şi bătaia înfundată a tobei de la circuri şi nenumărate panorame.

În târg se puteau face şi fotografii ieftine ,,la minut”, iar la mare căutare erau opincile, chimirele, pungile de piele, frânghiile, chingile şi pălăriile ţărăneşti. Numeroase erau cârciumile cu tarafuri de lăutari, cu mititei şi vin de Drăgăşani, unde se putea mânca bine şi ieftin.

Marii industriaşi ai Râmnicului – Nae şi Mitică Simian, Costică Şteflea şi Petrică Danciu şi-au făcut la târg ucenicia şi au învăţat negustoria dând o mână de ajutor la comerţul părinţilor.

Marii negustori câştigau sume importante de bani din afaceri, pe când negustorilor mici şi mijlocii afacerile le asigurau un trai decent.”

Bâlciul de la Râureni era de o importanţă comercială însemnată încă din vremurile de demult întrucât „Aci găseai braşoveniile şi ferăriile din Transilvania; cai şi vite cornute din Ungaria; băcăniile alese din Ţarigrad; pielăriile şi blănăriile din Rusia; modele si confecţiunile din Viena sau Beciu.”

Aşa s-a născut şi una din cele mai mari comune din Vâlcea, Râureni. O localitate care începea aici la fabrica de aţă şi continua pe drumul Horezului şi pe drumul Drăgăşaniului până la Mihăeşti.

Aici locuiau negustorii, mici meseriaşi, era o comună burgheză care nu a fost pe placul autorităţilor din 1948 şi au desfiinţat-o, înglobând-o în comuna Căzăneşti. Aici locuiau cu precădere muncitorii de la mina de sare.

Localitatea Râureni se reînfiinţează însă în 1960  cu satele Braviţa, Căzăneşti, Copăcelu, Râureni şi Stolniceni, dar nu are viaţă lungă, în 1966 este declarată comună suburbană ca în 1968 să se defiinţeze total. Atunci dispare şi târgul. Definitiv.

Mai mult fost, comună este demolată în proporţie de 50% iar 80% din terenurile agricole sunt alocate zonei industriale Râureni. Apare platforma chimică iar vechiul drum al Drăgăşaniului se lărgeşte la 4 benzi şi casele sunt demolate.

Azi, din vechea comună a mai rămas doar numele de stradă, numele parcului industrial şi vechea haltă.  Vechiul târg a rămas doar târg de legume şi o întreagă istorie s-a pierdut.

Liviu POPESCU