Istoria tristă a Podului Reginei Maria din Cheile Bistriţei vâlcene

Comuna Costeşti din Vâlcea poate fi considerată de departe un colecţionar de patrimoniu, pe teritoriul acesteia aflându-se cele mai frumoase obiective turistice din estul judeţului, începând cu trovanţii, “bolovani căzuţi din cer”, cum li se mai spune prin partea locului, culminând cu spectacolul pe care îl face râul Bistriţa, ape care taie cele mai înguste chei în calcar din România.
Nu în ultimul rând, trebuie amintite cele două mănăstiri de patrimoniu – Bistriţa, leagăn enciclopedic, aici existând o impresionantă colecţie de carte veche dat şi Arnota, locul ales de domnitorul Matei Basarab, să-i fie trecere spre lumea de dincolo. Arnota stă de strajă sus, pe versantul de sud al Builei, privind toată valea Bistriţei şi drumul molcom al mocăniţei, singura cale ferată de acest tip care a mai rămas în România de sub munte.
Pod regina 2După ce trecem de Mănăstirea Bistriţa, începe spectacolul regal al Cheilor pe o porţiune de 1 km. Bistriţa, râu prizonier al Munţilor Căpăţânii, s-a chinuit să evadeze din strânsoarea versanţilor Buila-Vânturariţa, iar reuşita a fost unul dintre cele mai frumoase defilee din România – cascade, pietre sfărâmate, peşteri, vâltori. Atunci când plouă sau când ninge sus la munte, nici nu mai recunoşti râul domol care se varsă cuminte în Olt, în zona Băbeniului.
Intrarea în defileu ţi-o asigură două poduri. Pe unul trecea pe vremuri, în urmă cu o 100 de ani, o cale ferată forestieră, continuarea drumului mocăniţei de azi. Acest pod este acum unul auto şi deschide porţile Parcului Naţional Buila-Vânturariţa. Odată trecut podul, dacă priveşti în sus, te simţi mic şi mărunt raportat la pereţii verticali ai Builei, acolo unde auzi foşnetul aripilor unor acvile, singurele fiinţe de fapt care domină defileul, cavalerii cheilor. Nu se aude nimic, decât ecoul şi mugetul pe care îl face râul lovind cu putere zidurile calcaroase, vrând să-l sfarme de la bază. De ce? Nu vom şti, cert este că a reuşit. Cheile Bistriţei sunt pline de grote, de zeci şi sute de mii de ani. În peştera Urşilor s-au găsit urme din neolitic şi fosile ale urşilor preistorici. Vetre de foc conservate aşa cum erau ele în timpul culturii Cucuteni.
pod regina 3Dar deasupra, pe versantul abrupt din dreapta stă mărturie o “peşteră a creştinităţii” cum este numită aici, de localnici şi pelerini. Peştera Grigore Decapolitul. La peste 100 de metri înălţime, acolo unde doar acvilele pot ajunge, se află intrarea în Casa Domnului. Aici se găsesc moaştele lui Decapolitul, bine păstrate într-o biserică construită chiar în peşteră. Un sfânt al cărui moaşte au împărţit chilia naturală cu liliecii. Cunoscută şi sub denumirea de Peştera Liliecilor, aici se află una din cele mai mari colonii din Europa de Sud-Est, de aceea accesul turiştilor în peşteră se face restrictiv, pentru a nu perturba această minune a naturii.
Intrarea în Chei se face prin două poduri. Sau mai exact, până la precipitaţiile de anul trecut, erau două, acum a rămas doar cel auto.

Cel de-al doilea este Podul Regal, Podul Reginei Maria, sluţit de oameni, după ce i-au furat balustrăzile, un pod pe care Bistriţa, în lupta ei cu zidul de calcar al Builei, l-a smuls de pe poziţii.
Aşadar la picioarele podului nou de pe drumul forestier ce străbate Cheile Bistriţei turistul poate vedea azi urmele unui pod care traversa râul, iar la capătul celălalt se oprea în peretele vertical al versantului, după care pe o alee din piatră turiştii puteau înainta până la jumătatea cheilor. Acest pod este consemnat în Lista monumentelor istorice cu numele de “Podul Reginei Maria”, împreună cu două cruci săpate în calcarul muntelui. Este numit aşa pentru că regina îl îndrăgea în mod deosebit. El făcea parte din promenada începută încă din vremea domnitorului Gheorghe Bibescu, cel care iniţiază în 1846 refacerea Mănăstirii Bistriţa. Era un pod îngust cu balustrade elegante din beton armat cu bare de fier care imaginau crengi  arcuite de copac. Se spune că regina venea aici ori de câte ori vizita Mănăstirea Bistriţa. Apoi, regina, urmată de “o întreagă suită de doamne şi cavaleri mergea la plimbare prin chei până la primele poieni unde se petreceau multe jocuri, multe taifasuri şi multe din cele pe care boema curţii şi le permitea într-o sfântă zi de duminică”, se pomeneşte în câteva note ale vremii.
pod regina 4Podul regal nu a mai primit respectul cuvenit în timp. Prin anul 2005 sau 2006, un colector de fier vechi a distrus balustradele podului ca să recupereze câteva kilograme de fier. Astfel, acele arcade similare celor din Cişmigiul Bucureştiului au dispărut la un Remat din zonă. Primăria nu a făcut nimic pentru a reface proiectul iar acum Bistriţa s-a grăbit şi a zădărnicit cu totul acest proiect. Precum în celebrul cântec…”podul de piatră s-a dărâmat”.
Şi asta nu este tot, exact de la Mănăstirea Bistriţa şi până în chei turiştii pot vedea o ciudată rigolă la prima vedere, destul de lată cam de un metru, din beton. Nimeni nu ştie ce e cu această rigolă spartă pe ici pe colo. Este exact aleea regală care ajungea la pod şi apoi în chei.

pod regina 5Probabil că la prima vedere pentru oricine ar părea doar o bandă transportoare de piatră. O poveste tristă care leagă Vâlcea de una din cele mai puternice personalităţi ale României de început de secol XX, Regina Maria

loading...

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *