Istoria celui mai mare cartier al Râmnicului: De la arhitectura modernă a lui Le Corbusier la ghetoul comunist din anii 80

La finele anilor 60, odată cu reapariția pe hartă a județului Vâlcea și definirea Râmnicului drept municipiu reședință de județ devenea clar că orașul nostru trebuia să intre într-o nouă etapă. Cea a industrializării, după cum erau directivele partidului comunist.

Strategia era simplă, comuna Râureni a fost desființată total și în locul ei apărea cea mai mare plaftomă industrială din județ, construită pentru a oferi de muncă unui număr de 20.000 – 30.000 de salariați.

Dar această forță de muncă nu era în micul oraș al Râmnicului (oraș cu care nu depășea la acea vreme 50.000 de locuitori) trebuia adusă din sau de la țară. Dar pentru a fi adusă la Râmnicu Vâlcea trebuia să aibă spații de locuit. Așa a apărut ideea care demarase în acești ani în restul orașelor mari, ideea de a construi un cartier uriaș, un mini oraș efectiv pentru muncitori.

Așa apare pe hartă Ostroveniul, un cartier în care trăiesc în prezent 50.000 de locuitori.

Primul cartier construit de la zero, în locul gradinilor bulgarilor din Ostroveni, după cel de-Al Doilea Război Mondial, și singurul care apare în istoria arhitecturii vâlcene ca exemplu de aplicare a principiilor și urbanismului arhitectului elvețian Le Corbusier, părintele arhitecturii moderne. Asta în faza de început.

Orășelul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea a fost gândit să satisfacă, în primul rând, nevoile de locuire ale cetățenilor. Blocuri cu înălțime redusă alternând cu cele turn la bulevardele principale, moderniste pentru acea vreme, cu mari spații verzi între ele, complexe alimentare, școli, loc pentru promenadă, cinematograf, ștrand, parc, sere de aprovizionare, până și garaje pentru mașini, deși aproape că nu exista trafic. Tinerii arhitecți construiesc pe plansă cartierul Ostroveni un experiment unic în Vâlcea, de micro-oraș la periferia Râmnicului, inspirat de Le Corbusier. Proiectat cu subdiviziuni (Ostroveni 1, 2, 3, 4, 5 sau Cina, Hermes,Tic Tac, W), cu trei bulevarde late (Panduri, Luceafărul, Tineretului),  cartierul apare la sfârșitul anilor 70 început de 80. Deodată, Ostroveni are chiar de toate și toate se află la îndemână, oamenii nici nu trebuie să mai ajungă în centrul Râmnicului, pentru că ei sunt centrul Râmnicului.

La parterul blocurilor sunt prevăzute spații pentru bibliotecă, ateliere de reparații TV, de încălțăminte, CEC, Loto Prono, mari complexe alimentare. În spațiile verzi, locuitorii care înainte locuiseră la case cu curte, veniți din comune sau din afara județuluui plantează meri, peri, caiși, corcoduși și duzi.

Flacăra și Casa Științei simbolurile cartierului, devine primul, al treilea cinematograf din Râmnic iar cel de-al doilea, cea mai avangardistă clădire din oraș (clădire din sticlă) iar Complexul Comercial Hermes, marele magazin universal, cel mai mare din oraș se întinde pe o lungime de peste 150 de metri. Se amenajează zona de piscină, amfiteatru și este proiectat un parc în zona din apropiere. În ostroveni se contruiește un bloc în cerc (inovație la acea oră) și cel mai mare bloc din oraș. Un ”S”

Apoi, au venit anii 80, când Ceaușescu a devenit primul arhitect al țării, perioada Le Corbusier s-a terminat. În spațiile dintre blocuri în care jucau copiii fotbal au apărut alte și alte blocuri, înghesuite, distrugând spațiile verzi. Practic, spațiile verzi au fost umplute și îngroșate cu alte blocuri, iar Ostroveniul a devenit cartier-dormitor. “După 1970, în România, calitatea locuirii la bloc a scăzut drastic, deoarece norma de 2000 de locuitori pe km a fost încălcată, ajungându-se și la 12.000 de locuitori pe km  dar și pentru că s-au dispus construirea a foarte multe blocuri, scazându-se calitatea proiectării, diversitatea arhitecturală și calitatea execuției și finisajelor”. Și azi este o diferență mare în Ostroveni  între A-uri, B-uri, C-uri.

Astfel, deși inițial Ostroveniul se dorea altceva, un cartier uriaș, aerisit cu străzi late, cu blocuri calitativ construite, cu ample spații verzi între blocuri, la finele anilor 80. cartierul a ajuns unul înghesuit, fără spații verzi, aglomerat, cenușiu, un amestec pestriț de civilizație.

În 1989 exista deja proeictul continuării acestui cartier spre actualul Dem Rădulescu. Dar pe același principiul al urbanizării. Ceea ce de altfel s-a și produs în prezent. Din păcate fără nicio legătură cu PUG-ul.

În Planul Urbanistic General, cartierul actual Dem Rădulescu era prevăzut cu contrucții în treaptă descrescătoare, pronind dinspre sere cu P+10 și scăzând treptat la P+2 în zona Spitalului Sofianu. Dar aerisit, fără străpungeri directe în bulevard, cu ci străduțe paralele din care să se plece spre acele blocuri. Același PUG prevede o prelungire și a Bulevardului Tineretului în zona sere dar nu știm dacă se va mai construi.