Irlandez despre România: “Suntem nişte idioţi pentru că nu cunoaştem această ţară”

Impresionat de ceea ce a văzut în orașul de pe Someș, din județul Bistrița-Năsăud, dar și în împrejurimi, bărbatul în vârstă de 35 de ani a scris un editorial despre călătoria sa în România, potrivit Vocea Transilvaniei. Mărturisirile sale despre Transilvania au venit la câteva luni după vizita sa.

”La trei zile după ce mi-am încheiat mandatul de primar al orașului Kilkenny, am acceptat invitația de a călători în România pentru a lua parte, în calitate de muzician, la Festivalul Celtic, din orașul Beclean, situat în Transilvania. Nu am fost niciodată înainte în România, nu am știut nimic despre zona respectivă sau despre festival și nu știam la ce să mă aștept, dar am sărit imediat în această mini-aventură, știind că sunt pe mâini sigure cu Ovidiu Filip, sau Philly cum îi spunem noi toți în Kilkenny”, scrie Andrew McGuinness în introducerea sa.

Când te uiți dincolo de clădiri și vezi că orașele sunt înconjurate de peisaje care îți taie răsuflarea, câmpuri verzi și lanțuri muntoase impresionante, pe care nu ai cum să le observi la prima vedere, realizezi că România pe care ți-o imaginai, locul despre care aveai anumite rezerve înainte de a ajunge aici, nu este deloc acela pe care ți l-ai închipuit.

În opinia mea, ce crede majoritatea de aici despre România subliniază ignoranța umană la cel mai jos nivel. Judecăm prea devreme și credem poveștile negative mult mai repede decât pe acelea pozitive. (…) M-am simțit ca un idiot fiindcă am crezut ce e mai rău. România este, de fapt, o țară minunată, plină de istorie, cultură, mâncare gustoasă și vreme bună. Dar, cel mai important, are cei mai prietenoși oameni pe care i-am cunoscut. Nu mi-ar ajunge cuvintele de bine să exprim ceea ce simt față de toți oamenii pe care i-am cunoscut la Beclean”, a mai spus irlandezul McGuinness. (libertatea.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *