IPJ atenţionează conducătorii auto de pericolul prăbuşirilor de pietre pe Valea Oltului

IPJ Vâlcea avertizează conducătorii auto care se deplasează pe Valea Oltului în aceste zile să conducă atent şi cu viteză redusă, din cauza căderii de pietre de pe versanţi.
“Având în vedere creşterea temperaturilor din ultima perioadă şi existenţa riscului de căderi de pietre şi zăpadă pe DN 7 – Valea Oltului, recomandăm conducătorilor auto care tranzitează această zonă să  conducă prudent, adaptând viteza de deplasare la condiţiile atmosferice şi păstrând o distanţă de siguranţă mai mare. Din păcate luni dimineaţă, o conducătoare auto din Brezoi nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă uşoară la dreapta,  intrând în coliziune cu un autoturism marca Ford”, a precizat pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IPJ, Alina Teodorescu.
Din accident a rezultat rănirea conducătoarei auto, căreia i-au fost acordate îngrijiri medicale la Spitalul din Brezoi, unde i s-a stabilit diagnosticul de traumatism coloană lombosacrată. Traficul s-a desfăşurat alternativ pentru aproximativ 2 ore

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *