Ionel Michiu (PNL): Se impun demisia lui Blaga şi a lui Gorghiu, congres extraordinar şi un singur lider, altfel PNL ia sub 25%

Primul liberal care rupe tăcerea – şi îl salutăm pe această cale – este Ionel Michiu, primarul comunei Stăneşti, membru în BPJ al PNL Vâlcea, un autentic membru de partid, cel care a fost tot timpul loial convingerilor de dreapta şi este cunoscut ca un aprig apărător al principiilor liberale.

„Se impune de urgenţă demisia doamnei Gorghiu şi a domnului Blaga. Cu această conducere nu vom obţine nici 25% la alegerile generale. Trebuie să se termine odată cu această bicefalie, trebuie un lider autentic, unul curat, unul netăvălit prin politica dâmboviţeană. Se impune, aşadar, un congres extraordinar al partidului, PNL să intre în etapa realismului politic şi să identifice cu adevărat locomotive pentru alegeri. Cu Alina Gorghiu şi cu Vasile Blaga vom pierde detaşat alegerile, iar PSD va forma lejer guvernul”, spune Michiu.

El cere şi PNL Vâlcea să reintre în joc, să aibă o perspectivă realistă în constituirea listei parlamentare şi, chiar dacă nu identifică în interior nume care să tragă partidul, să invite personalităţi vizibile, integre şi cu notorietate.

„Vrem reînnoirea clasei politice. Păi, atunci, nu trebuie să rămână un simplu slogan. PNL Vâlcea trebuie să reintre în arenă, altfel, vom privi de pe margine cum PSD va câştiga lejer aceste alegeri”, spune Michiu.

Este prima voce din PNL pe care, la Vâlcea, o auzim că vorbeşte bine, iar Ionel Michiu este cu adevărat un liberal cu pedigree (şi nu unul făcut la apelul de seară), un militant care a muncit pentru fiecare scrutin, care a pus suflet în politică.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *