Ion Spîrleanu: ”Toate propunerile bune din campanie ale contracandidaților, le voi duce la îndeplinire”

În noul mandat de primar pe care l-a început, Ion Spârleanu, primarul comunei Crețeni, a declarat că va ține cont de toate propunerile partidelor și a candidaților din campania electorală privind bunăstarea comunității. ”În urma propunerilor pe care le-au avut contra candidații mei, precum și restul partidelor, am hotărât că este normal și bine pentru comunitate să discutăm propunerile acestora în ședințele de consiliu local, iar cele foarte bune să le ducem la îndeplinire. Important este să avem o comună prosperă, curată, frumoasă, cu utilități și infrastructură.”, spune Spîrleanu.

La infrastructură se lucrează, atât cu fonduri guvernammentale, cât și europene. Edilul a declarat că a scos pe Seap, la licitație, o lucrare pentru asfaltarea a 2,8 kilometri de drumuri, iar pe OG 28, are proiect privind asfaltarea a 3,8 kilometri. De asemenea, tot în această perioadă administrația locală așteaptă începerea lucrărilor de reabilitare și modernizare a căminului cultural, de către Compania Națională de Investiții, iar în perioada următoare va relua licitația privind construirea bazei sportive, această investiție fiind realizată cu fonduri locale.

Claudia POPA

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *