Ion Sandu: ”După 18 ani de efort în Țara Loviștei, apare în sfârșit speranța pe DN 7d”

Faptul că au înceăut primele reabilitări pe fostul drum național 7D, lucrări executate de Consiliului Județean, îl determină pe Ion Sandu, să spună, că se întrevede luminița de la capătul tunelului.
”Da, după 18 ani apare o luminiță la capătul tunelului, este vorba de proiectul care mi-a creat mari bătăi de cap căci la un moment dat începusem să cred că mă lupt cu morile de vânt, fiind tot timpul ignorat de toate instituțiile statului și cel mai mult de CNAIR, în toate intervențiile mele. Până în anul 2018 când am reușit să primesc promisiunea de la domnului președinte al Consiului Județean Vâlcea că va face toate demersurile pentru preluarea drumului la județ, lucru ce l-a și făcut numai că, în toată perioada următoare birocrația și piedici ale unor rău viitori au blocat emiterea Hotărârii de Guvern pentru transferul drumului de la D.N la D.J. Abia în luna iulie a acestui an s-a produs minunea. Felicit public pe domnul Costi Rădulescu pentru curajul și dorința de a ajuta comunitățile din 4 localități din Țara Loviștei. Nu este totul rezolvat cum cred mulți oameni dar, este un început, anul acesta fiind aproape de sfârșit nu se mai poate face mare lucru, poate 2-3 km de asfalt, în schimb se vor face lucrări de întreținere cu piatră și balast în satul Spinu și acolo unde mai este necesar, din promisiunea d-lui președinte se pot asfalta 2/3 km de drum din aceștia sigur 1-1,5 km la Perișani, se va crea un district de lucru în fostul Canton D.J din satul Spinu unde se vor parca utilajele de intervenție și materialul antiderapant sau cel de întreținere. În opinia mea modernizarea drumului Câineni-Curtea de Argeș este condiționată de câteva aspecte foarte importante: 1). Obținerea unei finanțări necesare din surse UE, PNDL III, PNRR, Anghel Saligny și ceva din consiliu județean;
2)Încheierea unui protocol de asociere între consiliile județene Argeș și Vâlcea pentru că altfel drumul se va moderniza doar pe raza județului Vâlcea iar cei 6 km de drum din Argeș vor rămâne nepracticabili blocând trecerea către orașele Curtea de Argeș, Pitești sau București;
3)Dacă se reușește îndeplinirea celor două condiții nu trebuie neglijata cea cu parcurgerea procedurilor de atribuire servicii și lucrări, termenele stabilite în legea 98/2016 și de execuție, pot stabili punerea în funcțiune a investiției undeva prin anii 2024-2025, dacă totul funcționează corect adică: descoperirea sursei de finanțare într-un timp optim, cererea de finanțare să fie eligibilă și în perioada derulării procedurilor de achiziții să nu apară contestații. Cu toate acestea trebuie mulțumit acestui om pentru gestul făcut și să ne rugăm la bunul Dumnezeu să fie totul bine, Doamne ajută!”, spune Ion Sandu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *