Ion Cîlea a solicitat Ministerului Sănătăţii echipamente medicale de peste cinci milioane lei

Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a declarat joi pentru AGERPRES că, în urma unei discuţii cu ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, i-a prezentat acestuia o listă cu 14 echipamente în valoare totală de 5.257.590 de lei, necesare dotării spitalelor vâlcene.

‘Solicitările mele se referă, printre altele, la achiziţionarea unui computer tomograf pentru înlocuirea celui existent la Spitalul Judeţean de Urgenţă ce funcţionează din anul 2004 şi cu care s-au efectuat peste două milioane de expuneri, devenind astfel uzat şi fizic, şi moral. Acelaşi imperativ se impune şi în cazul artroscopului din dotarea Secţiei Ortopedie, utilizat fără întrerupere din anul 2000, fiind, deci, folosit cu mult peste perioada de funcţionare normată şi recomandată’, a precizat Ion Cîlea.

Alte achiziţii extrem de necesare pentru eficienţa şi calitatea prestaţiilor medicale, menţionate de preşedintele CJ Vâlcea, sunt un aparat de electrochirurgie cu opţiune de sigilare vasculară, o combină laser pentru pol anterior şi pol exterior menită să sporească tipurile de servicii medicale în Secţia Oftalmologie, o trusă de endoscopie digestivă cu posibilitate de electrocauterizare, pentru Secţia Gastroenterologie şi, nu în ultimul rând, achiziţionarea a două mese de operaţie, monitoare tip ATI, ecografe, aparatură de sterilizare etc.

‘L-am mai informat pe ministrul Sănătăţii că Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean nu are un spaţiu destinat investigaţiilor paraclinice şi radiologice, aşa cum se prevede în Ordinul Ministrului nr.1706/2007, şi nici nu are în dotare un computer tomograf ori aparate Roentgen pentru efectuarea investigaţiilor conform aceluiaşi ordin. Deocamdată încă se mai foloseşte aparatura medicală veche, dar cu mari cheltuieli de întreţinere şi de procurare a pieselor de schimb’, a spus Ion Cîlea.

Consiliul Judeţean Vâlcea derulează un amplu program de reabilitare a Spitalului Judeţean de Urgenţă, cu finanţare din fonduri europene nerambursabile, în valoare de 17 milioane de euro. AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *