Iohannis se alătură marii galerii de oameni politici, precum Băsescu și Dragnea, care și-au îngropat propriile partide

Traian Băsescu și Liviu Dragnea erau până acum singurii mari lideri politici care au ridicat dar au și distrus propriile partide.

Traian Băsescu a luat PD-ul de la 7% și l-a urcat la 34%, un salt uriaș, în doar 4 ani, culimânând cu o victorie la limită în 2008, reușind să învingă pentru prima dată în istorie, cu 3 mandate, PSD-ul. Da, PD a fost primul partid care a oprit pentru o scurtă perioadă hegemonia PSD-ului, singurul partid care câștiga mereu fiecare scrutin electoral, din 1990 până acum.

În 2010, PDL, după fuziunea cu PLD-ul lui Stolojan era partid invincibil și părea că nimic nu îi va mai sta în cale, iar PSD-ul se va prăbuși. Numai că pe 6 mai 2010, la ora 20.00, Traian Băsescu a dat lovitura mortală propriului partid. Atunci când apare în prime time la televiziuni și îngheață bugetarilor și pensionarilor lingura de ciorbă în mână, anunțând că li se vor diminua veniturile cu 25%.

A fost o lovitură mortală, partidul care avusese 35% în 6 mai 2010, a deschis, ca la bursă, ziua de 7 mai cu un scor de nici 15%.  Un scor pe care niciodată nu a mai reușit să-l crească, obținând la alegerile din 2012, un amărât de 12%, după care s-a diluat cu totul în PNL.  Traian Băsescu este astfel primul canibal politic, omul care a făcut și cele mai bune mișcări politice dar totodată și cele mai proaste.

După acest magician politic, iată-l pe al doilea, Liviu Dragnea. Acesta reușește ca lider de partid să ofere partidului pe care îl conduce, printr-o campanie calmă, după o guvernare anonimă a lui Cioloș, al doilea scor din istorie pentru PSD, după cel din 1990. Adică, în 2016, PSD-ul lui Dragnea câștigă zdrobitor alegerile cu aproape 46%, scor care a amuțit România și electoratul de dreapta.

Părea că PSD va rezista la putere mult și bine pentru că o erodare de la 45 de procente chiar și spre 30 ar fi fost greu de produs, în contextul unei stabilități economice, politice prin țară și prin afară.

Numai că șoc! La nicio lună de la câștigarea alegerilor, Dragnea provoacă cel mai mare tsunami, atacând legile justiției, într-un stat care avea oricum brandul de corupt. Vine cu celebra OUG 13 și începe un șir negru de cutremure care duce PSD la 20%, la alegerile din 2019. Cel mai mic scor din istoria PSD-ul de 30 de ani.

Partidul este salvat in extremis, paradoxal de Ludovic Orban și PNL care vin cu o moțiune de cenzură, oferind PSD o bulă de oxigen, cu un an înainte de alegeri. Prognozele spun că dacă PSD rămânea la putere, condus de Dăncilă, putea ajunge la 15%, în 2020.

Așadar Dragnea este al doilea om politic magician care urcă și distruge propriul partid.

Al treilea deja pare că se consacră a fi Klaus Iohanni. Este liderul care întoarce în 2014 în turul 2, nu mai puțin de 10 procente și câștigă alegerile în fața candidatului PSD. Are un parcurs bun iar PNL-ul lui Iohannis ajunge în sondaje în primăvara lui 2020, la peste 40%, moment în care se cer alegeri anticipate.

Vine pandemia și bâlbele de guvernare și ale președintelui Iohannis, care baleiază de la un peremism primitiv (episodul ipocrit al ținutului secuiesc), reptarea stridentă a sintagmei Pe-Se-De, ca fiind muma tuturor calamităților, duce PNL la 25% la alegerile generale, refăcând scorul PSD la peste 30 de procente.

Anul 2021 este un șir lung de gafe care arată un președinte depășit de realitatea politică. Culege un tehnocrat, fără experiență politică, în persoana finanțistului Florin Cîțu și îi suflă în pânze, în detrimentul liderului politic de drept al PNL, Ludovic Orban, cu care intră în conflict direct.  Adâncește o criză masivă în propriul partid și una în coaliție, forțează nota într-un congres în care îl impune pe Cîțu drept președinte și duce partidul pe buza prăpastiei.

Mai mult, reușește un lucru inimaginabil, să coaguleze împotriva tandemului Cîțu-Iohannis, toată populația, de la demenții lui Șoșoacă, la tinerii corporatiști, poporul PSD și intelectualitate dar și pe veteranii PNL. Este caz unic în istoria României, probabil că sondajele ulterioare vor prezenta un scor pentru PNL de groază care îi vor speria pe toți votanții de dreapta, argumentând clar că Iohannis merită cu prisosință un loc de cinste în galeria canibalilor politici, lângă Băsescu și Dragnea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *