Investiţii uriaşe în Liceul din Băbeni dar şi în construcţia unei noi creşe, pentru anul 2017 – 2018

Ne aflăm pe traseul Paralelei 45, adică în oraşul Băbeni, singurul centru urban prin care trece una dintre cele mai importante paralele ale Europei.

Un oraş care a achiesat rapid la evoluţia de la comună, dovedind că pretenţiile localităţii celor trei naţiuni sunt extrem de mari şi că nu suferă de complexul metropolitan, acel provincialism tipic localităţilor mici.

Trei proiecte mari sunt acum în mapa edililor din Băbeni, trei proiecte care vor aşeza Băbeniul pe harta turistică şi economică a judeţului Vâlcea şi nu numai. Proiecte care vizează educaţia, infrastructura şi turismul.

Recent, Guvernul României a alocat prin OG 28, prin PNDLII, finanţare în educaţie, astfel, Liceul George Ţărnea va deveni unul simbol al judeţului.

Dotare cu aparatură specifică sistem de prezentare interactiv; Dotare cu mobilier specific activităților didactice; Extindere corp clădire Liceu cu atelier şi grup sanitar sunt trei axe unde Băbeniul a primit deja finanţare.

În afară de asta, Școala Gimnazială sat Valea Mare va fi dotată cu mobilier specific activităților didactice și de laborator iar în oraş, pe strada Dragoş Vrânceanu va fi construită o creşă.

„Acestea sunt investiţii în viitor, educaţia la Băbeni este pentru noi prioritate zero, oraşul cunoaşte o dinamică economică, suntem dacă nu mă înşel al 3-lea din judeţ ca nivel de dezvoltare şi, în consecinţă, stacheta este destul de sus. Trebuie să o respectăm”, spune primarul Ştefan Bogdan.

AP

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *