Investitii în educație, în comuna Roșiile
Politica lui Dumitru Constantin în comuna Roșiile este de atragere a investitorilor privați care să valorifice potențialul zonei și să creeze mici afaceri care să aducă localității locuri de muncă, impozite și taxe pentru buget, într-un cuvânt o viață economică.
”Aceștia au început să apară. Se investește în Roșiile în mai multe domenii ceea ce este un aspect bun. Vrem ca în următorii 5 ani să ne apropiem de o relativă independență economică. Mai ales după ce vom reuși proiectul cu gazele naturale”, susține primarul din Roșiile.
În prezent investițiile se desfășoară la școală gimnazială, acolo unde deja sala de sport este aproape de finalizare. Unitatea de învățământ se dotează cu echipament IT și mobilier și urmează să fie reabilitată energetic.
Cu 2.300 de locuitori, comuna Roșiile se apropie de venituri proprii de 838 mii lei, față de 300 mii lei anul trecut, bani care, spune edilul Dumitru Constantin nu sunt suficienți pentru investiții proprii și de aceea este nevoie ca guvernul să sprijine clar proiectele ample de infrastructură.
Comuna este una care a identificat agricultura drept un potențial vector economic (cultura cătinei) dar în același timp există și mici agenți economici care au îndrăznit să investească în servicii,mici ateliere de servicii.
În Roșiile, primăria a reușit să asfalteze anul trecut peste 7,5 km, o parte din fonduri fiind guvernamentale și o parte fiind fonduri locale. Program care va continua și în acest an.
”Am început un amplu proces de modernizare a infrastructurii rutiere din localitate. Drumuri, rigole betonate, accese la proprietăți. Pe orice sursă, inlcusiv din buget local. Mai ales că acum ne permitem asta, am întârziat pentru a avea apă și canal, pentru a nu sparge și din nou reabilita. Și în acest an, tot pe segmentul de drumuri ne vom concentra”, a mai adăguat edilul.
Astfel administrația locală încearcă să dea o direcţie acestui tărâm care leagă în trepte mijlocul de Vâlcea cu sudul judeţului, are de luptat cu îmbătrânirea populaţiei dar este fericit că au început să se întoarcă acasă fii satului.