Investiţii de peste 3 milioane de euro la Şuşani, localitatea devenită Polul Regional al Sudului

În frumosul tărâm al Şuşanilor, locul unde se sprijină trunchiul judeţului şi face un arc solar de sus, de la Câineni, spre vârful Romanaţilor, peste dealuri şi lunci limpezi, peste islazurile frumoase ale acestei Valahii Sfinte, primăvara bate la uşă, cu flori de corcoduş, piersici, cu zambile şi narcise.

Aici, la Şuşani, echipa conducerii de la primărie pregăteşte deja şantierele care vor începe în acest an – poduri, dispensarul, reţeaua de apă plus drumuri asfaltate.

Au fost semnate pentru finanţare toate contractele pe PNDL 2. Pe fonduri euroepene au fost achiziţionate 2 utilaje de 65 mii euro,  care vor deservi pârţile de Nord si Sud ale localitatii,  în special pentru incendii dar sunt dotate şi pentru multe lucrari. 

Totodadă sunt discuţii cu Primăria din Făureşti pentru Drumul Sudului, un drum care să lege oraşul Bălceşti prin Şusani şi care  scurteaza drumul spre Slatina, respectiv Craiova.

De menţionat că s-au creat 6 locuri de muncă – la rachetele antigrindina. Şi nu trebuie omisă reabilitarea celor 2 cămine culturale – un proiect pe POR și tot pe POR şcoala Râmești va intra în  reabilitare. Asta însemnând construcţie grupuri sanitare în interior, laboratoare, mobilier, adică ar veni cam 7.400 euro/elev bani investiţi.  Valoare totală a lucrării se ridică la 1,8 de mil euro. A fost reabilitat complet iluminat publicul, lucrarea care are o o garanţie de 5 ani

Investitorii privaţi sunt interesaţi de Şuşani, semn că poziţionarea acestei comune pe drumul care leagă Slatina de Oltenia de sub Munte, drum complet reabilitat oferă perspective de dezvoltare acestei localităţi. Se aşteaptă PUG-ul pentru a începe investiţiile private.

Este o comună în care agricultura este complet cooperativizată, în care au apărut fermele de păsări, în care via nobilă deja renaşte, este o localitate care a devenit deja pol regional de dezvoltare aici, pe malul Beicăi.

 AP

One comment

  • Carmen

    Ma bucur sa aud asemenea vestí despre acest loc uitat de lumea.Tatal menú era din Susani se chema Uta Ion era frate cu Uta Dumitru imi aduc aminte cu placere de frumusetea dealurilor cultivate cu vita de vie si localnici primitori felicitari pentru initiativa de a nu lasa acest loc uitat de lumea actuala.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *