Învătământul de perioada comunistă a scos valori, azi avem o mulţime de semidocţi!

Departe de mine de a fi un nostalgic, dimpotrivă sunt printre cei mai fervenţi critici ai comunismului cu tot răul pe care l-a produs acestei societăşi dar, nu pot ignora un aspect, adică, singurul lucu bun pe care totuşi comunismul l-a făcut. Spre desoebire de ceea ce este acum.

Mă refer la educaţie. În comunism s-a făcut şcoală iar şcoala, atât ca simbol cât şi ca structură era una respectată atât de noi, cei de dincoace de baricade cât şi de ei, cei de la catedră. Păi când intra proful de mate în clasă efectiv să tăcea. Ne auzeam respiraţiile în timp ce se răsfoia catalogul, rugându-ne la un Dumnezeu protector să nu fim printre cei care urmau să iasă la tablă cu caietul, carnetul de note şi să împărtă tabla pentru a face vreo ecuaţie sau un grafic de funcţie.

Încă din clasele primare ne obişnuiam cu acel dascăl absolut performant care ne fixa primele noţiuni şi care punea note, nu calificativele de astăzi. Şedinţele cu prăinţii erau clar subiect de jordea acasă sau de urecheat sau de „nesimţitule, d-aia te trimit eu la şcoală, să mă faci de râs!”.

Da, intram la şcoală ca la biserică, cu umilinţă şi smerenie, pierdeam nopţiile fîcând trigonometrie şi citind toată critica literară. Cred că nu e ţânc din generaţia mea care să nu fi auzit de Vianu sau Perspescicius. Clasele erau împărţite ierahic, la gimnaziu, A-ul era cea mai bună clasă iar F sau G sau H cele mai slabe.

Nu uit atelierul din gimnaziu, unde am învăţat să şurubărim, poze scoala2să pirogravăm. Să facem un circuit electric. La peste 25 de ani de la terminarea gimnaziului ştiu pe de rost cele opt moduri ale verbului, toate diatezele şi completivele. Împart o frază imediat la prima vedere iar sinuşii şi cosninuşii de pe cercul trigonometric îi spun cu ochii închişi. La geografie am învăţat toate oraşele României, de la populaţie până la potenţial economic. Am un respect pentru toată pleiadă de dascăli pe care i-am avut la şcolile prin care am trecut. Un fel de bulevard al celebrităţilor, un templu.

Examenul de clasa a opta nu era capacitatea ci era cel de admitere la liceu, fiecare elev îşi evalua singur capacitatea şi posibilităţile şi se înscria acolo unde considera că este apt. Nu conta nicio medie din generală, era un examen cu şanse egale şi pentru cel care venea de la gimnaziu din Şuşani şi pentru cel care venea de la Take Ionescu din Râmnicu Vâlcea. Treapta a doua tria complet contingentul pentru facultate iar cei care nu le aveau cu teoria, intrau la profesionale, unde învăţau să devină buni sudori, buni electricieni, buni turbinişti, strungari etc. După ce terminai 12 clase la orice liceu din România cu bagajul de cunoştinţe şi cu bacul luat puteai da examen simultan şi la Poli şi la Medicină şi la ASE şi la Filo.

Da, comunism, primele pagini de obicei se rupeau, iar Ceauşescu avea ochelari si mustăţi. În rest acolo, era informaţie. Iar muncile agricole erau adevărate excursii pentru elevi. Sau practica era practică.

La facultate nu conta iarăşi nicio medie de bacalaureat sau din şcoală, era din nou un examen cu şanse egale şi ce concurenţă era de minimum 5-6 pe loc! Azi şcoala produce semdiocţi pe bandă rulantă, oameni care nu se pricep la nimic, facultăţile private absorb şi rebuturile din alte părţi, cele de stat sunt plafonate şi mizează pe locurile cu taxă. Elevii nu mai sunt lăsaţi repetenţi chiar dacă în clasa a IX-a nu au auzit de cratimă în viaţa lor.

Iar ce e mai crunt este că părinţii au devenit aliaţii putorilor. Dacă pe vremea mea, venea tata la şcoală şi afla că am luat un 4 la matematică, păi o furam pe loc. Azi dacă tata vine la şcoală şi află că fi-so a luat un 4, profesorul o fură pe loc….

Şcoala s-a plafonat, părinţii fie sunt dezintersaţi, fie au devenit apărători ai puşlamalelor iar economia cere calificare pe care educaţia n-o oferă…Cine ne va plăti pensiile!!!

AP

One comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *