Institutul Naţional de Statistică: Valoarea PIB în judeţul Vâlcea cu 7,2% mai mare decât în 2018
Potrivit INS şi a Comisiei Naţionale de Prognoză, la finalul anului 2019, PIB-ul în judeţul Vâlcea va fi de 2,9 miliarde euro mai mare cu 7,2% decât în 2018 când a fost de 2,7 miliarde de euro, pentru prima dată din 2007(anul integrării), când judeţul Vâlcea depăşeşte creşterea mediei naţională de 7%.
Avansul cel mai mare este în sectorul construcţiilor, atât la nivel de infrastructură cât şi la nivel de construcţii edilitare. Un aspect important este infuzia de fonduri europene (datele AFIR situează Vâlcea pe primul loc în regiune) dar şi a programului PNDL.
dacă ponderea sectorului construcţiilor reprezintă peste 60% din valoare PIB, sectorul Turism este cel de-al doilea, acesta înregistrează cel mai mare salt financiar din ultimii ani, arătând ca pe viitor, acesta ar putea fi de departe o locomotivă a judeţului.
Din păcate, creşterea PIB nu se reflectă la nivel salarial, cu un venit mediu net de aproximativ 2.580 lei, Vâlcea se află pe locul 22, la nivel naţional, deşi în judeţ se înregistrează peste 10.000 dintr-un total de 82.019 de salariaţi care depăşesc pragul de 1000 de euro, salariul brut.
AP