În Runcu au fost 22 de tranzacții cu case și terenuri în 2020 iar în acest an, în prima lună au fost deja 4

Dacă în 2020 au existat nu mai puțin de 22 de achiziții de terenuri în Runcu, în 2021, doar în prima lună au fost 4 noi astfel de tranzacții. Partea frumoasă este că acești noi cumpărători de case și terenuri sunt din București, Dolj dar și din Râmnic.

”Tocmai de aceea insistăm pe lângă Consiliul Județean să nu ne uite cu drumul care ne leagă de Râmnic, în cele din urmă. Cetățenii, cei care vin în Runcu spun că zona este absolut de preferat dar drumul lasă de dorit. De aceea insistăm pe lângă domnul președinte Rădulescu să aibă în vedere, acest drum”, spune primarul Vasile Stoica.

Până la sosirea bugetului și până la apariția ghidurilor europene, edilul spune că va începe amenajarea școlii gimnaziale.

Ulterior, Primăria spune că va încerca să identifice fonduri europene pentru un proiect de canalizare bazat pe fose septice și vidanjă, zona neprmițând o rețea de canalizare clasică.

Tot prin fonduri se dorește asfaltarea tuturor drumurilor locale dar și a drumului de legătură cu localitatea argeșană Tigveni.

La Runcu, celebrul Atlas a ţinut pe umeri cerul. Nu cerul muntelui, ci cerul Râmnicului. Dacă Râmnicu Vâlcea avea nevoie de un cer minunat deasupra, atunci a ales ca acesta să fie Runcu.

A realizat vreodată cineva că Runcu este ca un balcon în care ieşi dimineaţa, savurezi o cafea, priveşti trandafirii, uzi iarba şi admiri panorama oraşului de mai jos? Da, Runcu e loja spectacolului grandios pe care îl aşază, la picioare, natura. Te-ai îndrăgostit de Runcu? Nu, nu încă?

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *