Infrastructura din Roșiile reprezintă proiectele lui Constantin Dumitru

Primarul din Roșiile, Constantin Dumitru spune că Roșiile își continuă ritmul de dezvoltare susținut, urmând ca în acești ani, calitatea vieții să fie una din premisele care să stimuleze întoarcerea acasă a tinerilor, atragerea de investitori, localitatea să fie o destinație pentru cei care vor să se mute aici sau să cumpere terenuri și proprietăți.

”Dar pentru asta trebuie să avem toate utilitățile puse la punct, căile rutiere să fie modernizate, Roșiile să fie o localitate atractivă. Da, în domeniul agricol sunt câțiva investitori de renume care au aici afaceri și pe care și le dezvoltă, dorim să vină și alți investitori, Noi continuăm să implementăm proiectele noastre care vizează rețeaua de utilități, apă și canalizare, gaze naturale, noi proeicte pentru asfaltări de drumuri”, spune primarul din Roșiile.

În acest an va fi modernizat Căminul Cultural din Roșiile, o investiție derulată prin Compania Națională de Investiții, urmând ca în toamna anului viitor acesta să fie finalizat.

Centrul civic este un alt proiect la care țiine primarul din Roșiile.

”Sunt multe de făcut, este o provocare pentru noi, să facem comuna Roșiile un pol regional aici, în zona Subcarpatică a Vâlcii, mai ales că am devenid un nod rutier zonal, cu legături directe spre Berbești, spre Drăgășani, Râmnic și Bălcești. Asta înseamnă creștere traficului și a tranzitului prin localitate, timpul redus poate fi o facilitate pentru cei care vor să facă afaceri aici dar și pentru cei care au un loc de muncă în aceste orașe dar locuiesc aici”, mai spune Constantin Dumitru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *