Încep lucrările la Centrul Cultural din Râmești – Șușani

În Șușani, primarul Tudor Daniel Constantin anunță începerea lucrărilor la Centrul Cultural din Râmești, obiectiv pentru care a făcut mai multe demeruri în ulltimii ani.
”Este o construcție nouă, modernă, cu o sală multifuncțională care se va preta la proiectii de film, la teatru, la spectacole de muzică, pop, folclor, la festivaluri, concursuri. Vrem să refacem viața socială a satului românesc, evident pentru secolul XXI. Se pot organiza întâlniri pe diferite teme, ale primăriei cu oamenii, abordări pe teme agricultură și zootehnie. Asta vreau să subliniez, mai ales că în ultimii doi trei ani, zootehnia a luat un avânt consistent în Șușani. Fermele actuale șiau crescut șeptelul de animale dar au apărut noi ferme. Toate aceste bune practici se pot dezbate la un centru modern”, spune primarul din Șușani.
În licitație se află și la Șușani clădirea Centrului Comunitar Integrat și se va scoate la licitație clădirea administrativă din Șușanii de Jos, fosta școală care va fi transformată în muzeu al tradițiilor din această parte de județ. O colecție muzeală cu ustensile, veselă din secolele trecute, vestimentație, teascuri, oale, arhive foto, etc.
Șușaniul este un exemplu d ebune practici în administrație, aici au fost investiți în ultimii ani, peste 10 milioane de euro, fonduri europene și guvernamentale, bani care se regăsesc în calitatea vieții locuitorilor din localitate.