Încep lucările la cel mai mare tunel de autostradă din România (1,35 km). Va fi la 25 de km de Râmnicu Vâlcea

Porr Construct (Austria) a început pregătirile pentru construirea primului tunel de autostradă în zona montană, parte din Autostrada Sibiu-Pitești, anunță secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionel Irinel Scrioșteanu.

Aici este locul unde începe construirea primului tunel de autostradă prin Carpați, parte din Autostrada Sibiu-Pitești. Am fost pe șantierul Secțiunii 4: Tigveni – Curtea de Argeș a Autostrăzii Sibiu-Pitești în locul în care începe construirea primului tunel de autostradă în zona montană, pentru care antreprenorul a început lucrările pregătitoare.”, a transmis oficialul pe pagina sa de Facebook.

Potrivit acestuia, tunelul are o lungime de 1,3 km și este format din două galerii principale separate, una pentru fiecare sens de mers.

Va fi realizat în conformitate cu normativele și directivele europene, iar printre particularități regăsim: câte două benzi pe sens și acostamente; sistem de ventilație; sistem de evacuare; iluminat public; sistem de comunicare; câte o clădire la intrare și ieșire, pentru controlul și operarea tunelului.

În cât timp va fi gata tunelul

Conform sursei citate, antreprenorul estimează un termen de doi ani pentru săpătura tunelului, un an pentru căptușarea interioară și până la 8 luni pentru instalarea echipamentelor și testare.

În luna ianuarie anunțam o serie de premiere în infrastructura rutieră pe care le vom atinge în acest an, printre acestea fiind și începerea primei lucrări de autostradă în zonă montană, care prevede și construcția acestui tunel de autostradă. Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș are o lungime de circa 10 km, iar pe această secțiune vor fi realizate 13 lucrări de artă, dintre care 12 poduri, pasaje și viaducte, cel mai lung viaduct fiind de 630 de metri. Cuprinde și construcția unui nod rutier la Țigveni, care va face conexiunea cu secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu – Pitești.”, explică secretarul de stat.

Contractul pentru proiectarea și execuția acestei secțiuni a fost semnat în noiembrie 2021, cu o valoarea de 1,6 miliarde de lei fără TVA și o durată de 60 de luni, din care 16 luni perioada de proiectare și 44 luni perioada de execuție a lucrărilor. Autorizația de construire pentru execuția lucrărilor a fost emisă în luna martie a acestui an.

Autostrada Sibiu – Pitești va avea o lungime de 122 de km, este împărțită în cinci secțiuni, va lega Centrul și Vestul României de rețeaua europeană de autostrăzi, fiind parte importantă a Coridorului de Transport Pan-european nr. IV. Este cel mai important proiect de infrastructură rutieră și, totodată, cu cele mai complexe lucrări, având în vedere dificultatea dată de zona montană în care se află traseul autostrăzii, fiind și prima trecere la nivel de autostradă peste Carpați.

Autostrada Sibiu – Pitești – Secțiunea 4: Tigveni – Curtea de Argeș

Lungime: 9,86 km

Constructor: Porr Construct (Austria)

Valoare: 1.678.873.121,77 Lei fără TVA.

Contractat: noiembrie 2021

Termen contractual: 16 luni proiectare + 44 luni execuție

Ce lucrări vor fi realizate:

– 12 poduri, pasaje și/sau viaducte, având o lungime medie de 230 m, dintre care, cel mai lung fiind Viaductul de la km. 84+341, în lungime de 630 m.

– un Tunel în lungime de 1.350 m, în zona de traversare a dealului Momaia, județul Argeș.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *