În Valea Mare, Gabi Niță va asfalta 28 de străzi, cu finanțare guvernamentală de peste 2,5 milioane euro

În cursul zilei de marți, ediul din Valea Mare, Gabi Niță, a fost la București pentru a semna un contract uriaș de 2,5 milioane de euro, bani care vor fi alocați pentru asfaltarea a nu mai puțin de 28 de străzi în toate satele din localitate.

”Este o reușită, capătul unei munci de peste 2 ani. De pregătit documentații, proiecte, intabulare, cadastru, de identifcare a drumurlor cu probleme, a priorităților. Este o muncă dificilă dar am ajuns în acest punct. Rămâne acum să intrăm efectiv în lucrare. La finalul căreia putem spune că ne-am făcut treaba. Pentru asta suntem aleși. Să aducem confort, să ținem oamenii în localitate, să le oferim standarde de viața. Asta e fișa postului. Mai rămân încă 6 km de drumuri, pentru care vor depune în primă fază pe fonduri europene. trebuie să încheiem asfaltarea în localitate”, spune primarul Gabi Niță.

Așadar, în urma unei analize a infrastructurii locale, comuna Valea Mare stă chiar bine în ceea ce privește apa, canalul, iluminatul și asfaltul.

”Avem rețea de alimentare cu apă potabilă în toată comuna și reprezintă circa 30 de kilomteri, cu 1000 de branșamente. La capitolul canalizare, avem doar 550 branșamente, jumătate aș spune din toată rețeaua, deoarece canalizare avem doar pe linia principală. Iar în ceea ce privește rețeaua de drumuri, pot spune că, acești 10,9 kilometri din proiect, care a fost finanțat, vom asfalta și moderniza toate drumurile principale. Iluminat avem peste tot în comună, contract pentru salubrizare menajeră și selectivă a gunoiului, mai rămân proiectele pentru modernizarea școlilor, a căminului cultural și a dispensarului, avem multe proiecte prin PNRR”, spune Gabi Niță.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *