În timp ce PCR devenise un partid de domni, azi, partidele din România sunt pline de lichele

Departe de mine ideea de a fi comunist sau vreun nostalgic al vremurilor apuse, dar nu pot să nu remarc o diferenţă crucială între modul cum erau recrutaţi, până în 1989, membrii PCR şi cum sunt recrutaţi azi membrii de partid.

Începând cu anii ’70, PCR a avut o cu totul altă abordare în politica de recrutare de membri. Astfel, realizând că nu poate să fie un produs al frustraţilor, al paraziţilor şi şmecheraşilor marca anii ’50, PCR a trecut, cu tact, la recrutarea valorilor. Da, sună ca naiba, dar asta s-a produs în ultimii 20 de ani de Republică Socialistă România.

Partidul Comunist Român a început să ţintească vârfurile – adică cel mai bun medic, cel mai bun inginer, cel mai bun profesor, cel mai bun lăcătuş mecanic, cel mai bun sudor, electrician, tâmplar, gestionar… O politică, aş putea spune, extrem de abilă în a-şi coafa o imagine de partid al elitelor. Da, în realitate, asta au făcut, vânau profesioniştii din fiecare domeniu şi îi curtau luni întregi pentru a-i înregimenta. PCR a renunţat la politica de mase şi a trecut la etapa soft, a „burghezismului”, aspect demn de tot respectul.

Pentru că aceşti profesionişti au reuşit să conducă şi să supravieţuiască la avarie, într-o societate înapoiată. Cu investiţii tehnologice de mizerie, au reuşit să menţină, pe linia de plutire, uzine, şcoli, universităţi, spitale. Un efort uriaş, pentru că, dacă în România austeră a lui Ceauşescu, în fruntea acestor unităţi, ar fi fost analfabeţi sau lipitori de afişe sau corupţi, România ar fi falimentat încă de la începutul anilor ’80, şi nu abia la finalul lor.

Adică aceşti profesionişti au reuşit să prelungească o existenţă până când chiar nu s-a mai putut. Decalajul era uriaş. Exact cum un bolnav de cancer este ţinut cu ceaiuri şi alte impovizaţii minune, din nimic, doar prin talentul vraciului, încă zece ani, pentru că spitalul nu are bani de medicamente.

Anul 1989 a fost crucial, de fapt anul 1990. Sub semnul marii epurări, 90% dintre directorii fabricilor, ai spitalelor, ai şcolilor, ai unităţilor economice şi sociale din România fostă socialistă au fost îndepărtaţi, iar în locul lor au fost puşi lideri populişti, oportunişti, leprele din sistemul respectiv. Un inginer incompetent a ajuns, peste noapte, directorul unei uzine doar pentru că era popular, un şprinţangiu cu băieţii şi fusese „dizident” în era veche, când fostul director îl pedepsise… ”pe nedrept”.

Atunci a început stricăciunea în măr. Popularii, şmecherii, oportuniştii, corupţii s-au strecurat peste tot în funcţiile de conducere, chiar dacă erau zero profesional, erau, însă, băieţi buni care te lăsau să furi, te luau pe lângă ei sclavi, locotenenţi. Aceştia au creat esenţa partidelor de azi…

De aceea, recrutarea noilor membri nu se face deloc pe criteriul profesionalismului. Ci pe cel al obedienţei, al banilor, al chiuiturilor de miting, al scamelor, al lipitului de afişe. Aceştia ajung azi în funcţii de conducere la deconcentrate, la alte instituţii. S-a păstrat, timp de 26 de ani, aceeaşi impostură, toate partidele din România aşa îşi fac baza de selecţie, funcţie de servilismul, loialitatea faţă de clan, populismul ieftin sau resursele financiare ale şmecherului care vrea în partid.

De aceea, repetăm, România este azi un stat bolnav, pentru că am copiat cum se face totul de la primii lideri iviţi, după 1989, în politică, în industrie, în sănătate, în educaţie,  după modelul arătat.

Dacă ar fi trebuit să moştenim ceva de dinainte de 1989, măcar asta trebuia: modul de recrutare al PCR pentru a-şi face o bază selectă de cadre, de profesionişti.

Mihai IONESCU