În SUA a fost descoperit cel mai vechi strămoş al cunoscutului dinozaur T.rex

Fosila unei specii de tiranozaur în SUA, Lythronax, ce datează de 80  de milioane de ani, este cea mai veche din această specie apropiată de T.rex descoperită vreodată şi ea oferă noi detalii privind celebrul dinozaur,  au afirmat miercuri paleontologii americani, relatează AFP.

Lythronax argestes, carnivor biped, avea o lungime de 8 metri şi cântărea aproximativ  2,5 tone. Şi, tot ca T.rex, avea membre scurte şi botul îngust şi scurt. Înainte de Lythronax, tiranozaurii erau mult mai mici, apreciază cercetătorii.

Lythronax a trăit în urmă cu până la 70 de milioane de ani, la sfârşitul Cretacicului, pe continentul Laramidia (95-70 milioane de ani î.Hr.) care exista atunci când marea separa America de Nord în două părţi, din est în vest.

T.Rex, descendentul lui Lythronax, a trăit în urmă cu aproximativ 70 de milioane de ani când toţi dinozaurii au dispărut de pe Terra, potrivit cercetătorilor,  în urma căderii unui uriaş asteroid care a schimbat clima terestră.

„Până la descoperirea Lythronax, se credea că marii tiranozauri au apărut în urmă cu aproximativ 70 milioane de  ani, în timp ce Lythronax exista deja de peste 10 milioane de ani”, a afirmat Mark Loewen, paleontolog la Muzeul de Istorie Naturală din Utah (vestul SUA), principalul autor al acestui studiu apărut în revista ştiinţifică americană  PLOS ONE.

Cercetarea indică faptul că tiranozaurii, printre care  T.rex, au evoluat probabil izolaţi pe insula Laramidia. Paleontologii au stabilit recent că dinozaurii din sudul continentului (Mexic şi actualele state americane Utah, New Mexico şi Texas), deşi aparţin aceloraşi mari grupuri, erau diferiţi la nivel de specii de cei care trăiau în nordul Laramidiei (Canada şi actualele state americane Montana, Wyoming, Dakota de Nord şi Dakota de Sud).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *