În Râmnicu Vâlcea va funcţiona cel mai modern parc sportiv din Oltenia
Râmnicu Vâlcea va avea, în anul 2017, una din cele mai mari şi moderne baze sportive din Oltenia, potrivit administraţiei locale, aceasta fiind un adevărat parc sportiv-cultural, de care vor beneficia toţi iubitorii de sport.
„Tot sectorul cuprins între Bulevardul Nicolae Bălcescu şi până la Casa Sindicatelor, adică de la Sala Polivalentă și Arenele Traian, va fi modernizat şi reabilitat. În acest an vom aranja Piaţeta din faţa Sălii Polivalente şi vom remodela terenuri de sport, dar şi acel amfiteatru de vară. Vor exista terenuri moderne de tenis, de handbal, de baschet, iluminate, va fi cu totul diferit de ceea ce este acum. Amfiteatrul va fi reamenajat astfel încât să avem şi un teren de sport, dar şi un spaţiu de spectacole de vară foarte frumos. Va fi un punct de atracţie şi, cred eu, unul din cele mai frumoase parcuri sportive din Oltenia, unde vor veni cei care vor să îşi petreacă timpul liber prin sport”, a declarat viceprimarul Eusebiu Veţeleanu.
Complexul sportiv Arenele Traian a fost realizat în anii ’80, odată cu Sala Polivalentă, fiind, în acea perioadă, unul din punctele de atracţie ale municipiului. Amfiteatrul a fost proiectat astfel încât să aibă o bună sonorizare, printre primele spectacole care au avut loc aici fiind celebrul „Cenaclu Flacăra”.
Din păcate, după 1990, complexul a început să se degradeze, în prezent fiind o zonă insalubră, plină de gunoi şi de câini maidanezi, terenurile sunt nefuncţionale, fiind căutate doar de adolescenţi şi de amatorii de etnobotanice.
AP
Mult succes
Felicitari pentru IDEE..
DOAMNE AJUTA…..
Va fi refacut/facut pe bani europeni (mai greu de substituit) sau tot pe banii prostilor?